Caţavencii

Prețul electricității se calculează în confort de milioane pentru șefii Transelectrica

După toate problemele apărute la nivelul rețelelor de electricitate, după acuzele cum că nu investesc mai nimic în acestea ori acuzele legate de faptul că bună parte a tarifelor ridicate pentru energia electrică se datorează costurilor de operare impuse de Transelectrica, cărăușii electricității s-au pus pe investit. Momentan în propriul confort, în sensul că au mai scos ceva mai bine de un milion de euroi din pușculiță pentru a-și plăti chiria la minunatul sediu din centrul Bucureștilor.

O poveste ceva mai veche, cu multe milioane de lei noi

În urmă cu cîteva zile, pe 28 iunie, Transelectrica oficializează un act adițional, la un contract semnat anul trecut, privind servicii de închiriere a clădirii de birouri în care societatea își desfășoară activitatea. Totul pentru o modică sumă de 1.002.946 de euro (4.533.319 lei), la care se mai adaugă și TVA. Este vorba, de fapt, de birourile din clădirea Platinum, din spatele Pieții Unirii din centrul Capitalei, unde își au birourile băieții și fetele de la Transelectrica. O locație de lux în centrul afacerilor bucureștene, cum se laudă chiar firma de la care Transelectrica ia cu chirie, SC Dagesh Rom SRL.

Relația dintre Transelectrica și Dagesh Rom SRL a început prin 2009 și, pînă în prezent, a consumat suficiente milioane din conturile companiei de stat, încît aceasta din urmă ar fi putut să-și construiască ori să-și cumpere liniștită un sediu al ei. Cu toate acestea, Transelectrica a preferat să ia cu chirie, să reînnoiască și să prelungească contractele cu Dagesh Rom, ba chiar să le mai și umfle puțin cu astfel de mărunte acte adiționale, ce sar de milionul de lei.

Probleme, insolvență și succes cu banii Transelectrica

Conform datelor de la Registrul Comerțului, SC Dagesh Rom SRL a fost înființată în anul 2005 și este deținută, în cote egale, de către Gabriely Tzohar și Abecassis Shlomo David, ambii cetățeni israelieni, tot ei fiind și cei care administrează afacerea. Pe lîngă Platinum Center, de unde – cum ziceam – încasează un purcoi de bani doar de la Transelectrica, firma a mai dezvoltat și Teleajen Residence, un complex din Pache Protopopescu, precum și Morilor Residence, din zona Timpuri Noi.

În ce privește relația cu Transelectrica, relație care a intrat în al șaptelea an, aceasta a mai iscat și niscaiva probleme. Spre exemplu, în urmă cu doi ani, în primăvara lui 2014, Curtea de Conturi arăta că șefii Transelectrica au decis să efectueze plăți nefondate către Dagesh Rom SRL, în valoare de peste 3,5 milioane de lei, reprezentînd majorări de taxe cerute de către compania celor doi israelieni. Bașca, mai multe sume au fost plătite în mod direct altei firme, care administra clădirea – SC Platinum Centers SRL – și care avea contract cu SC Dagesh Rom SRL, dar care nu avea nici o relație cu Transelectrica.

Toate acestea se întîmplau după ce, în urmă cu alți cîțiva ani, prin 2011, Dagesh Rom SRL ieșea cu bine dintr-un proces de insolvență, în care fuseseră aruncată de criza globală și de căderea pieței imobiliare. Și, chiar dacă în planul de reorganizare întocmit la data respectivă de către Cris Consult SRL nu erau trecute viitoarele afaceri extrem de profitabile cu Transelectrica, iată că firma celor doi israelieni a reușit să găsească o rețetă excelentă. Păcat că cei de la Transelectrica n-au închiriat tot ce era de închiriat în momentul crizei economice, că ar fi putut salva întreaga piață imobiliară românească. După care, firește, cheltuiala ar fi ajuns în facturi, la consumatorii finali.

Exit mobile version