Se făcea că, mai an, finul lui Traian Băsescu, numitul Gheorghe Falcă, primar de Arad şi, pe alocuri, inculpat, a devenit, la rîndu-i, naş. Onoare mare pentru un om pe care doar asta-l mai gîdila negativ în orgoliu: că nu-l ştie nimeni în partid de naş. Şi pentru că noile ipostaze ale unui şef de clan trebuie imortalizate cum se cuvine, Falcă Gheorghe a invitat la apoteoza ascensiunii sale ca părinte spiritual alţi baroni, baroneţi şi cavaleri locali, din care PDL are cu asupra de măsură.
Unul dintre baroneţii, cuzineţii sau robineţii locali a fost şi Mircea Toader ot Galaţi. Ca să nu vină cu mîna goală, Toader a adus cu el un tînăr de perspectivă, care răspundea mai puţin la comenzi, dar întorcea capul dacă-l strigai Boldea. Mihail Boldea. Şi pentru că trebuia să existe o explicaţie la introducerea brutală a tinerelului în lumea bună a naşilor şi finilor, Toader s-a scos explicînd că singur nu ar fi putut achiziţiona cadoul pentru năşiţii lui Falcă. Dacă te iei după declaraţia de avere a lui Toader, nici măcar jumătate din cadou n-ar fi reuşit să cumpere. Căci cadoul pe care l-a dus cuplul gălăţean Toader-Boldea n-a fost decît un Volkswagen Passat. Care Passat nu valorează decît între 21.000 şi 31.000 de euro. Boldea am înţeles de unde avea banii, că escroca. Da’ Toader?
