Caţavencii

Primăria Orăștie și-a cumpărat super-serviciu de e-mail

Orăștie, pentru cei care n-ați auzit de localitatea asta, și nu-i nimic dacă n-ați auzit, e un mic orășel-municipiu, aruncat undeva prin județul Hunedoara. Ei bine, așa cum se întîmplă în multe mici orășele din țara asta, autoritățile se străduiesc să prindă prezentul din urmă și fac pași serioși spre era tehnologiei. Uite, de exemplu, oamenii din Primăria Orăștie vor avea un super-serviciu de e-mail, pentru care au plătit din bani publici aproape un milion de lei plus TVA. Mă rog, nu e un simplu e-mail, că se numește „Implementarea unui portal de servicii electronice care să simplifice fluxul de documente între U.A.T. Orăștie și domeniile gestionate partajat de către U.A.T.“. Adică tot aia, doar că proiectul ăsta vine la pachet și cu computerele cu care să poată accesa angajații Primăriei „portalul de servicii“. Sigur, ar fi de rîs dacă n-ar fi de-adevăratelea, însă fix pe chestii dinastea se toacă banii publici. Acum, ce-i drept, tot contractul ăsta – pus la cale pe 28 ianuarie, printr-o procedură simplificată – și atribuit unei asocieri formate din Sobis Solutions SRL și Indeco Soft SRL implică nu doar calculatoare ci și unele imprimante și copiatoare – că doar asta înseamnă simplificarea fluxului, mai multe hîrtii, dar și cîteva elemente desoftware. Orișicum, ideea e că toate chestiile astea cumpărate cu purcoiul ăsta de bani puteau fi rezolvate prin intermediul unor aplicații care sînt moca. Însă, deh, nu poți ajunge chiar așa, în prezent, cu o simplă achiziție. Prima dată faci pasul spre anii 2000 și abia apoi, la a doua sau a treia achiziție, vin și chestiile de acum. Cine știe, probabil că la Orăștie încă se stă pe dial-up, se discută pe mIRC și oamenii din Primărie au adrese de hotmail

Exit mobile version