Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Primii pași spre capodoperă

Zoom Primii pași spre capodoperă

Pînă să scrie marele lui roman, O zi mai lungă decît veacul, care a apărut în 1980 și care i-a adus celebritatea mondială, Cinghiz Aitmatov nu părea un scriitor care să vrea să se pună rău cu regimul sovietic. După apariția romanului, cuvîntul „mancurt” îi datorează lui Aitmatov cariera universală. Dar și cărțile lui anterioare au avut toate ceva special, care nu ținea doar de culoarea locală. Aitmatov, băștinaș din Kîrgîzstan, care a scris mai întîi în limba rusă, dar în texte împănate cu multe cuvinte kîrgîze, s-a apropiat de tema libertății încă de la prima nuvelă pe care a publicat-o.  Mai precis, de libertatea pe care ți-o dă iubirea. Tînărul autor încalcă aici unul dintre tabuurile vremii.

Nevasta unui soldat rănit pe front în cel de-al doilea război mondial și care se află în spital, adică unul dintre eroii războiului pentru apărarea patriei, se îndrăgostește de un soldat lăsat la vatră fiindcă a rămas șchiop. Femeia încalcă astfel și tradițiile kîrgîze, dar și morala sovietică. Altminteri, dacă i se spune să facă munci rezervate pînă atunci bărbaților, Geamilia nu zice nu. Crede în planul pe care-l are de îndeplinit colhozul pentru a hrăni orașele și soldații de pe front. Într-un cuvînt, e „conștientă”, ca și consătenii ei, și își face cu abnegație datoria către soviete. Aitmatov, care e corespondent local al presei centrale, pare destul de bine înșurubat în politica vremii. Numele generalissimului Stalin nu apare în nuvela lui, căci de la schimbarea gărzii de la Kremlin, răposatul tătuc al popoarelor era prost văzut de noua conducere a partidului. Cu doar cîțiva ani înainte, însă, a nu-l pomeni pe Stalin echivala cu o crimă politică pentru cei care scriau despre război și voiau să și publice. Pînă la un punct, nuvela nu se deosebește aproape deloc de proza realismului socialist. Brigadierul local e personajul pozitiv care-i convinge cu vorba bună pe cetățenii care nu înțeleg politica partidului. Adică știe să ducă muncă de lămurire cu ei, iar localnicii mobilizați de îndemnurile lui se luptă să facă planul, cu elanuri stahanoviste. Doar că energica și ascultătoarea noră Geamilia, care-și apără virtutea maritală de asalturile adolescenților din sat, calcă strîmb cu nou-venitul cel șchiop, fermecată de cîntecele lui. Și nu numai că o comite, dar mai și fuge din sat împreună cu veneticul. Evident că toată comunitatea o condamnă pe tînăra nevastă infidelă, ocazie cu care unii dintre localnici își amintesc ce ar fi pățit ea pe vremuri, adică pînă la sovietizare. Ar fi fost legată de coada unui cal și tîrîtă astfel pînă ar fi murit. Dar ca să nu reiasă de aici că morala sovietică ar fi fost mai îngăduitoare cu femeile care-și trădau soții, reprezentantul local al partidului îi condamnă și el energic pe cei doi fugari. Singurul care le ține partea e povestitorul, complice la iubirea lor fulgerătoare, deși e un puber gelos pe soția fratelui său mai mare. Încă de pe acum, Aitmatov se descurcă excelent cu psihologia personajelor sale, chiar dacă nu se avîntă în analize, ci le notează pe scurt reacțiile în și după scene cu valoare, cum se zice, categorială. După această nuvelă care-i aduce notorietatea, Aitmatov renunță tot mai mult la prudența lui politică de jurnalist. Și nu face asta doar pentru că s-a dat drumul la dezvăluiri despre stalinism.

Într-una dintre nuvelele lui de mai tîrziu, Aitmatov se apropie pentru prima oară de tema mancurtizării scriind despre un ins altfel oarecare, dar bețiv, corupt și căzut în nebunia violenței în familie, care se visează înalt reprezentant al partidului pentru a face ordine și în cătunul de munte în care locuiește, dar și la oraș, unde vede că lumea nu se mai teme de Putere ca înainte. Aici apare pentru prima oară limpede povestea generică a mancurtizării, dar fără ca Aitmatov să scrie și cuvîntul cu pricina, în povestea nemernicului care-și trădează și tradițiile, și familia în calitate de om cu funcție din partea Puterii. De la acestă povestire pînă la O zi mai lungă decît veacul mai era un singur pas, pe care Aitmatov putea la fel de bine și să nu-l facă, pentru a nu intra în vizorul autorităților care-l puteau interzice ca scriitor. Un pas prin care Aitmatov a anticipat că va veni o zi a demancurtizării, cînd trădarea alor tăi nu va mai fi un merit politic, ci o vină fără circumstanțe atenuante.

Cinghiz Aitmatov, Cîntecul stepei, cîntecul munților, traducere de Nicolae Iliescu, Editura Polirom, 2019.

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Editoriale
  • Poate fi un orbete președinte de țară?

    20 august 2019

    Klaus Iohannis a pierdut ocazia de-a juca o scenetă biblică pe țărmul Mării Negre fiindcă, dacă s-ar fi aplecat asupra soldățelului american leșinat și l-ar fi cărat în brațele-i vînjoase […]

  • Președintele armatei moarte

    20 august 2019

    Marți, 20 august, peluza Casei Albe va duce iar povara președintelui Iohannis. Sînt fire de iarbă care au avut norocul să geamă sub pantofii unui Macron, unui Netanyahu, unei Merkel […]

  • Politiciene disperate

    20 august 2019

    Ne îndreptăm, cu pași mari, spre momentul în care va fi aproape obligatoriu ca politica să fie condusă de către femei. Dintr-un domeniu eminamente patriarhal, politica tinde să devină tărâmul […]

  • “Întîmplări din irealitatea imediată”

    13 august 2019

    Aflînd că pușcăriile românești sînt mari producătoare de scriitori bine furajați, o editură newyorkeză i-a făcut domnului Gheorghe Dincă o ofertă de nerefuzat pentru publicarea unui bestseller memorialistic cu titlul […]

  • Planul Marshall pentru săraci

    13 august 2019

    America și Occidentul european trag fără chef de o căsnicie obosită, împovărată de ani și de plictiseală. Duși sînt anii logodnei, cînd generalul Marshall a descălecat la Paris din spinarea […]