Caţavencii

Primiți cu solidaritatea?

Corporatiști de rînd, muncitori necalificați, funcționari mărunți, studenți, turuldoiînapoiști, sindicaliști, horecari, diasporeni, cu toții curg pe bulevardele care duc în Piața Victoriei, să colinde în plină vară Guvernul României. Nu prea are cine să-i primească, sînt mai toți plecați după cetățeni, prin țară, să le ia urma și banii. Dar gloata se solidarizează în scîrbă și, trezită în conștiință ca niciodată, cere măsuri cît mai dure. Oamenii au înțeles că doar uniți în sărăcie pot spera la un viitor bogat. Sînt dispuși să-și sacrifice ani din viață pentru a urni țara din loc. Încurajați de reacția poporului, guvernanții dublează taxele și înăspresc pedepsele fiscale. Din camera marilor contabili, un ochelarist mic, șeful calculelor economice, iese cu un dosar în mînă și îl flutură triumfător în fața superiorilor lui: premier, președinte, miniștri. Fraților, am reușit, ne-am revenit!

Pînă la urmă, ce ar putea însemna revenirea? Că ne va crește nivelul de trai? Că vor scădea prețurile, se vor mări salariile, vor merge trenurile mai repede? Nu, domnilor, semnul va fi cînd desfrîul bugetar și ciordeala masivă din banul public vor reveni la setările din fabrică. Acum sîntem puțin în service. Dar mașinăria încă merge. Chiar în timp ce citiți aceste rînduri, undeva se fură de la stat. E admirabil ce încearcă să facă Radu Miruță și colegii useriști din Guvern. Probabil că vor gripa puțin motorul hoției, dar e greu de crezut că vor reuși să-l oprească. Nu e suficient să identifici balenele din fruntea companiilor de stat, să le arăți lumii și să le trimiți acasă. Din moment ce s-a constatat că s-au încasat munți de bani necuveniți de la stat, ar fi bine să fie și recuperați, nu doar stopați. Pînă n-o să-i vedem pe golanii sinecuriști lăcrimînd a panică din aia pe care o au cei mai mulți români cinstiți cînd își numără încasările, cheltuielile și datoriile, reforma și solidaritatea impuse acum vor rămîne în istorie ca niște glume proaste. Știu, USR n-a furat cot la cot cu PSD, PNL și alții, dar cu atît mai mult ar trebui să taie în carne vie, încît să-i doară tare și pe ăia care n-au fost solidari cu cetățenii onești.

Dacă ne bucurăm ca proștii că nu știu cărui comunistoid i se întrerupe lunga domnie la vreo regie de stat, fără să-i cerem explicațiile și banii datorați, e prea puțin. După ce va trece perioada de austeritate, vor urma alte dinastii de veri, nași și fini în fruntea instituțiilor și comitetelor de frecat menta. Va veni din nou rîndul băieților deștepți să distrugă economia pînă în punctul în care se va face din nou apel la solidaritate. Mi-am promis că asta e ultima la care mai particip. La următoarea, vînd tot și fug undeva unde oamenii sînt mai puțin solidari, dar mai cinstiți.

M.T.

Exit mobile version