Satul Corbi, Argeș, România abisală.
Hoinăresc prin adâncurile comunale cu un batiscaf Logan de culoare roșie, navigând orbește în pâcla sufocantă a nopții de august. Îmi ies în cale tot felul de creaturi misterioase, pâlpâiri fosforescente ale unor priviri venite din bezna adâncurilor, de peste câmpuri, din văi tulburi, din livezi fantomatice. Numai că, în loc să intru în istorie descoperind vreun animal abisal încă neștiut de știință, farurile Logan-ului îmi dezvăluie specii banale – cățele scheletice cu țâțele târâș prin țărâna drumului, cai deșelați și un urs ce tot apare și dispare în noapte, fugărind fără chef un vițel rătăcit. Ies cu Logan-ul la suprafață, chiar în sat, în haloul de lumină scursă prin geamurile unui „non-stop”, acolo unde mai era oprit un BMW Break, plin de boarfe și alte nimicuri, cu numere de Germania. De lumea tăcerii s-a ales praful, în jur cântă greierii ca nebunii și undeva în vale se tânguie maneaua unei nunți cu scandal. Intru în prăvălie misterios, cu aer de căpitan Nemo, iar în spatele meu ușa se închide cu clinchet de clopoțel. Îmi iau o sticlă de apă din frigider și aștept să termine clientul din fața mea, un tânăr cu cercel în ureche și tatuat din greu pe brațe, care a pus pe tejghea un munte de dulciuri.
Curiozitatea vânzătoarei de butic comunal,
obișnuită să „bată” vara în computer doar bere, transformă noaptea fierbinte din Corbi într-o adevărată telenovelă. „Dulciurile e pentru ăia mici, că nu i-am văzut de șase luni”, o lămurește el. Ultima perioadă din viața lui de tată a fost cam așa: Belgia, o lună a produs din buzunare până a mai băgat încă o lună de pârnaie loco, când l-au prins gaborii la treabă în autobuz. După aia i-au dat un pont niște amici din Poienari, cu stagii vechi prin Bruxelles, că e marfă multă la Dublin. „Da' ce-ai făcut acolo?”, l-a întrebat imediat sirena blondă, care ademenea în stâncile din Corbi nu doar corăbiile fluturilor de noapte prostiți de bec, ci și oameni ai mării mai umblați, ca mine ori ca tânărul ăsta chinuit de dorul copiilor. „Cum ce-am făcut, că doar n-am omorât? Am furat! Din curți, din case, din magazine. Eram mai mulți, dar l-au prins pe unul bulangiu care ne-a dat în gât pe toți. Trei luni m-a parcat ăia în pârnaie la Dublin, mânca-ți-aș…” Sirena blondă, nedumerită, a plusat cu gândul la marfa de pe tejghea. „Și te-ai întors cum ai plecat, adică să te trec în caiet…” „Nu, fă, că am făcut bani frumoși doar într-o lună în Germania.”
Cuvintele mi s-au rostogolit peste chips-uri,
peste gumele de mestecat, batoane de ciocolată și napolitane ca niște talazuri sleite și fără spumă. „Cum?” Tânărul, fără să se uite la mine, și-a continuat imperturbabil autodenunțul. „Cu lanțuri, șefu', sanchi, din aur. Gineam bătrâni și bătrânele cu lănțișoare la gât, mă dădeam lovit, cu crampe la ficat, ce mai, îi rugam strâmbat de durere pă nemțește să-mi zică unde e o farmacie, că sunt în criză și am nevoie să-mi cumpăr medicamente, altfel mor. Moșarii, ba de milă, ba să scape de mine, îmi arătau, îmi explicau. Io le mulțămeam, le pupam mâinile și îi rugam să primească de la mine în dar un lanț din aur – vrăjeală, te-ai prins?” Abia atunci s-a întors să mă privească, un blonziu chipeș, cu ochi albaștri, țigan rudar, arian de Argeș. A continuat scoțând un teanc de bani amestecați, euro și lei, pe care i-a vârât sub nasul sirenei oxigenate.“Ei ziceau că da, că primesc, io îi rugam să mă lase să-l pun la gâtul lor. Așa le luam lănțicul de aur și le puneam lanțul gros din alamă.” Cu mințile răvășite de jumătatea de kil de alamă șlefuită răsărit pe neașteptate la gâtul lor, friții senili nu se mai gândeau la lănțișoarele de aur cu care plecaseră de acasă. Treaba a mers bine, dacă e să ne luăm după teancul de bani și sacul de dulciuri. Adăugați și BMW-ul, adevărată corabie de pirat ducând prada pe valurile drumului comunal, velierul Euro3 cu care tânărul, așa cum au început chiverniseala toți pirații renumiți din Țăndărei, Buzescu, Strehaia ori Bolintin, se întorcea spre insula lui secretă, din chirpici, cu termopane și antenă satelit. Acolo unde îl așteptau – la lumina unui bec chior – nevasta și copiii pentru a-l ajuta să îngroape comoara.
Esti tare frate