Jurnalul prinţului Harry
7 aprilie – Voi merge în Transilvania, ţara vampirilor lenţi, pe seama cărora vampirii din Oltenia şi Moldova fac o grămadă de glume. Ah, dragă jurnalule, cât am putut să râd la bancul ăla cu un vampir ardelean şi un vampir oltean, care merg împreună cu trenul de la Cluj la Bucureşti! Bine, şi vampirii din Moldova şi-o iau nasol când vine vorba de glume cu sârma.
8 aprilie – Groaznic zborul la low cost, nu ne-au servit cu nimic tot drumul. Bine că am ajuns la castel la domnul conte, că mi se făcuse foame şi nu găseam nimic de mâncare. Aparent, în judeţul Covasna nu poţi să cumperi pâine dacă nu ceri în maghiară, iar limba asta chiar n-am de gând s-o învăţ, mai ales că nu sunt sigur dacă există.
9 aprilie – Ce bine că mi-am lăsat acasă uniforma de nazist! Iar mă trezeam că m-am îmbrăcat la fel ca Mazăre şi că arătăm ca doi idioţi. Nu e deloc cool când se găsesc în aceeaşi încăpere doi oameni care poartă uniformă nazistă. Nu ştiu cum suporta Goebbels ca atâţia ofiţeri să se îmbrace în mod similar şi să fie la fel de eleganţi ca el.
Jurnalul contelui Tibor Kalnoky
(gazda din România a prinţului Harry)
7 aprilie 2012 – Tot drumul de la aeroport pînă la conac conaşul Harry a rîs şi ne-a spus bancuri cu ardeleni. Am încercat să-i explic că există şi defecte mai mari printre ardeleni, nu numai faptul că sînt lenţi. De exemplu, unii dintre ei sînt şi unguri.
8 aprilie 2012 – În continuare nu ştiu ce caută prinţoşenia dumnealui la noi în sat. Bănuiesc că a făcut ceva rău, rău, dacă în loc să-l trimită să lupte în Afganistan l-au trimis tocmai la noi. Bine măcar că n-a venit cu taică-su, cu Charles, că ăla nu face nimic toată ziua, doar merge prin sat, se dă la babe şi le zice că o să fie rege.
9 aprilie 2012 – Conaşul Harry a venit astăzi la mine şi m-a întrebat dacă ştiu vreun loc bun unde poate să joace polo călare. I-am răspuns că nu ştiu. M-a întrebat atunci dacă poate măcar să împrumute un cal. I-am zis că noi n-avem cai, avem doar oi, dar dacă vrea îi dau imediat să călărească o oaie, imediat ce termin eu cu ea.
10 aprilie 2012 – Cînd am venit azi acasă, Harry era la poartă cu două sătence, fuma maraciucă, bea bere la pet, se dădea cu scuterul şi asculta manele pe telefon. M-a întrebat cînd mergem la oraş să-şi ia şi el o Dacia Break şi un trening de fîş. Ce mă bucur să văd că s-a integrat perfect în rîndul tinerilor din sat! Dacă ar fi şi şomer şi ar face puşcărie că a lovit pe cineva cu sabia, ai zice că aici s-a născut.
