De când a ieșit ministrul Grindeanu să anunțe că Ucraina efectuează lucrări de adâncire a canalului Bâstroe, lucru ce încalcă înțelegerile bilaterale și convențiile internaționale la care și România, și Ucraina sunt parte, s-au ridicat la luptă iubitorii Deltei Dunării. De toate felurile: cei care spun că iubesc Delta Dunării, da’ nu-i înghit pe ucraineni, cei care spun că iubesc Delta Dunării, dar îi urăsc pe români, cei care spun că iubesc Delta Dunării, dar se iubesc și mai mult pe ei și vor atenție cu orice preț și, în fine, cei care poate chiar iubesc Delta Dunării și își pun întrebări, căutând în același timp răspunsuri. Această avalanșă de dragoste afirmată la adresa Deltei a readus în actualitate o serie de probleme de mediu sau politice, pe care fiecare le-a folosit cum l-a dus mintea. De obicei, de vină sunt, cel maami mult, oamenii care trăiesc în Deltă. În realitate, nu e nici pe departe așa.
Pet-urile
Au apărut poze, zeci de poze, cu gunoaiele purtate de Dunăre. Ba o mare de pet-uri la Galați, ba grămezi de pet-uri pe plajele de la Sfântu ori Sulina, ba gunoaie pe malurile canalelor Deltei. Sunt, da.
Gunoaiele acestea, însă, nu sunt produse în Deltă, nu sunt plantate acolo de către localnici. Sunt rodul eforturilor conjugate ale cetățenilor români și bulgari, care, de la Porțile de Fier încoace, își varsă resturile în fluviu, iar fluviul le îngrămădește în Deltă și pe plajele de la vărsarea Dunării în mare. Mai sunt și iubitorii de Deltă care vin la pescuit, campează ilegal și-și strâng gunoaiele făcute într-o săptămână doar la nivel declarativ. Cel mult le pun în saci de plastic și le lasă acolo. Nici unul nu a fost văzut ducând la mal măcar o sacoșică cu resturi, după un sejur întreg în sălbăticie.
Produc localnicii gunoaie? Da. Ei sunt cei care le împrăștie prin Deltă? Nu.
Veceurile din Deltă și rahatul turiștilor
Fostul șef al Gărzii de Mediu, domnul Berceanu, a ridicat o altă problemă: poluarea produsă de veceurile din Deltă, care, practic, umple Delta de chimicale și ape menajere netratate.
Putem să fim serioși, măcar o clipă?
Da, nu prea există sisteme de preluare și tratare a apelor menajere. Dar asta se întâmplă în localitățile izolate ale Deltei, unde trăiesc maximum 9.000 de oameni (incluzându-i și pe cei 3.000 din Sulina, unde există un astfel de sistem). În cel mai bun an turistic, în Deltă, incluzând aici și localitățile din partea continentală, au fost 180.000 de turiști. Practic, chiar dacă toate veceurile din Deltă s-ar deversa în apă, cantitatea de reziduuri produsă într-un an este mai mică decât jumătate din ce produce un sector din București într-o zi. Nu de acolo vin chimicalele care sufocă Delta.
Substanțele chimice folosite în agricultură în Deltă
Ei, da, aici este o mare problemă. Există zeci de mii de hectare agricole pe teritoriul Rezervației. Cam 40.000 de hectare. Deși legea interzice în mod clar substanțele chimice folosite în mod obișnuit în agricultură și nu permite decât practicarea agriculturii bio, concesionarii nu au respectat legislația timp de mai bine de 25 de ani. Indiferent de măsurile luate de către autoritățile locale sau de cele ale Rezervației, fenomenul nu a putut fi oprit până acum. Pentru că Justiția română, de exemplu, tergiversează la nesfârșit procesele intentate de autorități. Nici măcar în șase ani nu s-au terminat niște procese în care marilor concesionari Delta Rom, Anglo-Rom și Agrodelta Sireasa trebuiau să li se rezilieze contractele tocmai pentru folosirea de substanțe chimice interzise.
Agricultura în Deltă
Aici sunt două aspecte: marile exploatări agricole, cele 40.000 de hectare despre care am mai amintit, și amenajările piscicole transformate în pășuni.
Amenajările agricole nu pot fi renaturate și transformate în lacuri. Economic ar fi un dezastru pentru întregul județ Tulcea, ecologic nu s-ar rezolva nimic: am avea suficientă apă doar pentru a transforma 40.000 de hectare de culturi agricole în mlaștini.
Amenajările piscicole trebuie refăcute, iar în Deltă nu au ce căuta zecile de mii de oi și zecile de mii de vaci care pasc azi acolo unde ar trebui să fie pești. Este foarte simplu să se oprească acest fenomen: în momentul în care APIA nu va mai acorda subvenții pentru vitele crescute în Deltă, pentru că ele, de fapt, nu au unde paște, creșterea intensivă de animale în zona Rezervației va înceta. Dacă statul român ar negocia și obținerea de fonduri europene pentru piscicultură, la nivelul subvențiilor pentru cultura plantelor și pentru zootehnie, atunci ar exista și motoare pentru resuscitarea amenajărilor piscicole. Altfel, nu.
Sulina și canalul Dunăre-Marea Neagră și Insula Mare a Brăilei
Atunci când se vorbește despre efectele adâncirii canalului Bâstroe asupra Deltei, ni se aduce aminte de aceste trei lucruri: transformarea canalului Sulina în canal navigabil pentru nave maritime, construirea canalului Dunăre-Marea Neagră și secarea Insulei Mari a Brăilei.
Desecarea Insulei Mari a Brăilei pentru a o transforma în teren agricol nu a redus debitul apei din Dunăre care ajunge în Deltă, dimpotrivă (de altfel, nici desecarea suprafețelor pe care azi se face agricultură în Deltă nu a redus debitul).
Amenajarea Canalului Sulina s-a terminat în 1902. 1902, acum 121 de ani. De atunci, pe Sulina se execută doar lucrări de întreținere periodice. Ca să vă faceți o idee despre efectele transformării unui braț natural al Dunării în canal navigabil pentru nave maritime, gândiți-vă că debitul Sulinei s-a dublat după 1902, față de cel avut înainte de finalizarea amenajării canalului.
Canalul Dunăre-Marea Neagră este o apă stătătoare, care nu preia din debitul Dunării în mod constant. Debitul preluat de către canal este reglat de ecluzele aflate la capetele acestuia.
Vom continua pe 15 martie. Cu atât mai mult cu cât, orice ne-ar spune măsurătorile care vor începe atunci pe Bâstroe, deciziile au fost deja luate. Și nu ne sunt favorabile.
15 vizualizări
1 comentariu