Șoc! Procurorii au descoperit ceea ce presa scrie de peste douăzeci de ani, cu lux de amănunte. Deși pe hârtie am avut Constituție, am avut instituții, am avut separația puterilor în stat, am avut stat de drept, nu ne-am putut bucura de toate aceste minuni ale democrației. De ce? E, aici vine partea frumoasă. Dacă-i întrebi pe unii, care-s mai avântați zilele astea și ar vrea să dea țara pe mâinile unor instituții de forță – da, e și ăsta un mod de a prețui democrația, dându-i șuturi în gură –, vina este a corupției. Ați văzut sloganul peste tot, are mare trecere la oamenii care au doar certitudini.
Corupția ucide,
ni se spune din partea instituțiilor de forță. Mesajul este amplificat – cu ajutorul așa-zișilor jurnaliști care nu mai slujesc interesul public, ci interesele oculte ale unor instituții – de toate nenorocirile care s-au întâmplat în ultima perioadă, de la copiii care ne mor în haznalele școlilor până la microbii care ne omoară în spitale, de la Bogdan Gigină la Colectiv. Corupția ucide. Și acum, să vedem care-i întrebarea corectă pe care trebuie să ne-o punem în continuare. Pentru că dacă întrebarea este: “Corupția ucide?”, răspunsul este clar și îl vedem zilnic în România. Dar dacă întrebăm altfel: “Cum a ajuns corupția să ucidă în România?”, atunci am putea chiar să avem un răspuns care să nu le placă băieților și fetelor care cred că democrația mai poate exista, dacă ar fi dată pe mâna instituțiilor de forță.
Să vedem, foarte pe scurt, ce s-a întâmplat la nivel de sistem de furat și de instituții în România ultimilor douăzeci de ani. Să trecem așadar peste perioada de degringoladă din primii ani de după revoluție. Politicul a ajuns să se identifice cu statul. De ce? Pentru că nu am avut forța și nici interesul – să fim serioși, celor mai mulți dintre români nu le păsa de lupta împotriva corupției acum douăzeci ani – să facem instituții puternice. Așadar, cu instituții slabe, cu posturi ocupate doar cu viză venită de la partid, statul exista doar pe hârtie. Instituțiile lui de forță, la fel. Știți politica de cadre: meritocrație suspendată, cine voia să intre în sistem și să urce era nevoit să treacă pe la partid. La fel se întâmpla și cu afacerile. Cine voia să lucreze, să trăiască, indiferent de domeniu, avea nevoie de un spate. Pe care îl asigurau, culmea, instituțiile statului. Așa a funcționat România în ultimii douăzeci de ani. Firmele dădeau bani la campania electorală, bani negri, desigur, unele și la toate partidele, să se asigure că totul va fi în regulă după alegeri. După câștigarea alegerilor, aceleași firme aranjau împreună cu politicienii aflați în funcții caietele de sarcini pentru licitații, iar din banii care se câștigau, cu sume mult supraevaluate, trăia toată lumea: firmele cu angajații lor, patronii acestor firme, partidele, politicienii și funcționarii statului. Unul, doi, cinci, zece, douăzeci de ani. Sistemul ăsta a crescut, s-a întărit, a devenit practic imposibil de spart. Politicul ajunsese atât de puternic, încât singura instituție din statul român era partidul. Nu exista Parlament, nu exista președinte, nu exista guvern, nu exista Justiție. Exista doar partidul. El avea drept de viață și de moarte asupra tuturor. Și asta era considerată ca fiind starea normală a lucrurilor. Cei care am trăit acele vremuri aveam să credem că apogeul acestui sistem a fost anul 2004, cu Adrian Năstase. Ei bine, răul cel mic din 2004, Traian Băsescu, avea să ne arate că se poate mult mai rău de-atât. Ceea ce vedem acum clătinându-se este exact statul de drept pe care fostul președinte și-l făcuse pentru el. Iar acum nu știe cum să se ascundă de el.
Unde-a fost Justiția,
atunci când în România se petreceau toate astea? Pentru că nenorocita asta de corupție nu putea ucide dacă era ea, la rândul ei, ucisă din fașă, nu? Și-atunci, nu cumva ”DNA să vină să vă ia” ar putea la fel de bine să fie ”DNA să vină să se ia”? Tot auzim de la susținătorii ”statului de drept” treaba asta: da, domnule, e adevărat că Justiția nu și-a făcut treaba până acum vreo doi-trei ani, dar acum ce facem, stăm să vedem de ce nu și-a făcut treaba? Lasă, bine că s-a apucat de treabă. Păi, pe logica asta, de ce Justiția îi poate ancheta acum, după aproape treizeci de ani în care n-a făcut nimic să oprească jaful generalizat, pe cei care au furat? De ce DNA îi poate ancheta acum pe corupți, fără să dea socoteală pentru zece ani, din 2004 până în 2014, în care practic a existat doar pe hârtie? DNA e cumva mai presus de lege? Serviciile, la fel?
Uitați-vă pe statistici. DNA s-a trezit ca la un semn și a început să facă dosare și să trimită oameni în judecată, deci să-și facă treaba pe care trebuia să și-o facă încă de la înființare. Dacă de la prima încercare de dare de mită ar fi fost ridicați toți cei care sunt acum arestați sau au zeci de dosare, s-ar mai fi ajuns aici? Ar mai fi ucis corupția în România cu atâta succes? Eh, dar e mult mai comod și mai de efect să spui: “Corupția ucide!”. Dă mult mai bine. Și uite, iese lumea în stradă pentru asta, dat fiind că PSD-ul nu pricepe că nu mai merge cum mergea. Că statul ăla construit de Iliescu și Năstase, apoi continuat de Ponta și de Oprea, nu mai poate exista.
Și unde erau serviciile,
știți, acele servicii care ne protejau pe noi, atunci când presa aia care mai putea să scrie și să urle le servea pe tavă instituțiilor statului dosare complete? Cu nume, prenume, licitație aranjată, bani, scheme, tot. Nu erau cumva băgate cu totul în afacerile astea pe care chiar ele le protejau sau pe care chiar ele le născuseră?
Uite, ne vorbesc acum procurorii, foarte mândri, despre afacerile lui Ghiță. De câteva zile, vedem doar știri despre cum Ghiță a condiționat niște firme – care nici nu erau coordonate de el – să dea niște comisioane din contractele pe care le încheiau cu statul. Asta e marea descoperire a procurorilor, după câteva dosare care, dacă s-ar păstra într-o bibliotecă, ar apărea la secțiunea ficțiune. Aici, pare, pentru că nu știm exact ce e demonstrabil din ce susțin procurorii, că în sfârșit există și niște fapte care să stea în picioare într-un tribunal. Așadar, circuitul care ne este prezentat cu atâta mândrie este cunoscut până și de copiii de grădiniță: firme, licitații aranjate, sume umflate, bani întorși apoi la politicieni și la partide. Uau! Uimitor, nu? Doar că incomplet. Dar incomplet rău de tot. Păi, trebuie să ai foarte puțină mobilă la mansardă ca să nu vezi că sutele de contracte cu instituțiile statului, câștigate de firmele aflate sub influența lui Ghiță, aveau în spate chiar oameni din aceste instituții. Deci, dacă ne oprim la politicianul X și la ministrul Y, șpăguiți cu câteva mii sau zeci de mii de euro pentru a semna un contract sau altul, atunci lupta împotriva acelei corupții care ucide nici măcar n-a început. Când procurorii îi vor găsi pe oamenii din servicii și din alte instituții de forță care coordonau toate aceste operațiuni, atunci vor avea un dosar. Până atunci, avem doar niște victime colaterale ale adevăraților vinovați pentru crimele făcute în România de corupție.
(va urma, cu exemple concrete)
21 de vizualizări
