► Situaţia politică din Siria continuă să se degradeze, tot mai multe state occidentale cerînd o intervenţie armată care să stopeze violenţele dintre forţele guvernamentale şi populaţie. Era şi timpul ca NATO să-şi trimită trupele undeva. De cîteva săptămîni, de cînd s-a terminat cu Libia, băieţii ăia stau pur şi simplu degeaba şi trag la măsea.
► Apropo de intervenţii armate, nici Iranul nu stă mai strălucit, lucru care ne face să credem că simpla posesie a unor arme nucleare nu mai înseamnă mare lucru în ziua de azi.
► Pe de altă parte, în regiuni mult mai democratice ale lumii, adică în Rusia, Vladimir Putin s-a arătat deosebit de emoţionat şi mirat de faptul că a fost nominalizat din nou ca preşedinte al ţării. Unii spun că Putin a fost atît de surprins încît nici măcar n-a avut timp să aleagă pe cine va învinge zdrobitor din primul tur.
► Mii de susţinători ai fostului premier ucrainean Iulia Timoşenko s-au adunat săptămîna trecută în faţa închisorii în care aceasta este reţinută pentru a-i ura la mulţi ani. Mi se pare uşor sadic să urezi „La mulţi ani!“ cuiva care oricum urmează să stea după gratii nişte ani buni.
► Angela Merkel şi Nicolas Sarkozy vor să creeze un Spaţiu Schengen fiscal în zona euro. Minunat, nici măcar n-am apucat să intrăm în primul Spaţiu Schengen şi acum a mai apărut unul care nu ne va primi niciodată.
► Mai mulţi bărbaţi din Zimbabwe susţin că au fost răpiţi în ultima vreme de grupuri compacte de femei care îi pescuiesc de pe stradă, îi droghează cu substanţe halucinogene şi apoi îi obligă să facă sex cu prezervativ timp de cîteva ore, cu mai multe partenere. În unele ţări mai decadente, astfel de întîmplări ar putea fi considerate ieşiri reuşite în oraş, în Zimbabwe însă se pare că bărbaţii violaţi constituie o realitate tristă.
