Rebreanu avea un frate, Tiberiu, cel mai mic dintre ceilalţi 13. Nu ştiu precis ce învîrtea, era avocat, dar apărea des pe la Casa cu lei a Uniunii Scriitorilor şi mai cerea un ajutor de la Traian Iancu, părintele Fondului Literar. Tiberiu avea două preocupări literare – să-şi scrie memoriile şi s-o lase pe Puia, fata lui Rebreanu, fără drepturile de autor de pe urma tatălui ei adoptiv.
O dădea periodic în judecată, că nu-i fiica lui Rebreanu decît în acte, pierdea, însă n-avea de gînd să renunţe. Traian Iancu, ardelean şi el, îl mustra, că nu se cuvine să tulbure odihna romancierului cu procese. Tiberiu, mititel şi agitat, o ţinea cu dreptul sacru al adevăraţilor urmaşi şi arăta dramatic cu mîna către băiatul lui, Ildirim, care avea spre 30 de ani. Tînărul cu ce se ocupă? – îl iscodea de fiecare dată Iancu. O vreme, Ildirim fusese student, apoi se pregătise pentru o carieră. Să-l ajutăm, se oferea Iancu. Nu sosise momentul, recunoştea Tiberiu, fiindcă, luat cu alte preocupări, Ildirim al lui nu-şi terminase studiile. Adică ce face? „Nimic, domnule Iancu. E numismat!“
Publicat în Cațavencii, nr. 50, 19-25 decembrie 2012
