E ora 17.01 şi o femeie zace deja pe targă. Nu se ştie dacă va scăpa, fiindcă maşina a lovit-o în plin. Pe asfalt, pe sub tălpile agentului de circulaţie, corpul muribundei e desenat lîngă o baltă de sînge. La 17.03, o bătrînă e omorîtă cu toporul. Criminalul atîrnă de streaşina casei, are faţa blurată. Nu ne dăm seama că e chiar fiul moartei decît după ce ne anunţă reporterul. Monica, ai legătura. Monica îl prezintă pe violatorul de la 17.06, care şi-a mutilat victima cu o şurubelniţă.
Un viscol, un seism devastator sau o inundaţie plutesc în aer, aşteptîndu-şi parcă momentul. Pedofilul din Ferentari n-a fost prins, dar fetiţa traumatizată vorbeşte cu spatele la cameră. Urmează accidentul cu opt răniţi grav de pe DN1, apoi bătrînul sfîşiat de maidanezi. Copiii străzii sînt abuzaţi un minut mai încolo. Trenul care a decapitat o vacă nu întîrzie. Adolescentul care se droghează şi eleva care s-a sinucis sînt anunţate, dar urmează abia după publicitate.
În valul de sînge şi jale care se revarsă dinspre televizor, în furtuna de violenţă şi cruzime, printre fracturi, vînătăi, bandaje, mascaţi, incendii, cimitire şi autopsii, apare deodată o boare de calm. Doi tineri dansatori se sărută. El e elev, ea e profesoară. Între ei sînt cîţiva ani şi o lecţie de balet. Sînt singuri în sala de dans, tandri şi graţioşi. Cînd se ating tremură, odată cu mîna colegului onanist care-i filmează pe şest cu telefonul. Ştirea e formulată ca un verset despre preacurvie din Coran, puştii sînt condamnaţi prin ton de la prima silabă. Apoi e rîndul babelor indignate să intre în scenă. Sînt profesoare proaspăt bărbierite, uscate ca nişte mumii, creaturi hrănite cu pizmă, care au simţit ultima mînă pe cur înainte să moară Gheorghiu Dej. După ele, tinerii n-au voie să facă sex. Dacă sînt folosite în scopul plăcerii, ţîţele, buzele şi limba trebuie judecate în cancelarie. Sărutul trebuie exmatriculat, mîngîierea – concediată. Mătuşile staliniste au uitat cu ce frenezie îşi smulgeau de pe ele sutienul acum jumătate de veac.
O lume bolnavă, otrăvită zilnic de oroarea care vine din ecran, şi-a pierdut instinctul normalităţii. Boala e aşa de gravă şi de răspîndită, încît morţii de la ştiri sînt, prin comparaţie, sănătoşi. În această mulţime cu cearcăne, injectată cu fatalism, singurii oameni normali sînt doi tineri care se sărută. Ar trebuie alungaţi din comunitate, ca să nu se molipsească.