Jurnalul lui Bashar al-Assad, preşedintele Siriei
31 ianuarie – Stăteam astăzi la un rahat şi o narghilea cu bunul meu prieten Omar Hayssam, discutînd despre perioada studenţiei petrecută în căminele din Regie. Ce vremuri… Erau moarte moldovencele după noi. Bine că în Siria nu prea sînt moldovence pentru că altfel chiar ar fi fost moarte. De la bombardamente.
2 februarie – Rebelii au anunţat că dacă nu demisionez o să am soarta lui Gaddafi. Mi-ar plăcea să am soarta lui Gaddafi: un batalion întreg de femei înalte la dispoziţia mea, costume flamboaiante şi ochelari de soare mişto. Offf, nu ştiu unde am greşit în relaţia mea cu rebelii: la un moment dat, acum cîţiva ani, ne înţelegeam atît de bine, apoi ei s-au făcut mari, au plecat la facultate…
5 februarie – Armata m-a anunţat că a mai omorît astăzi zece mii de civili nevinovaţi. Eram la film. A început să-mi sune telefonul. M-am simţit de tot rahatul, se uita toată sala la mine.
7 februarie – Mă enervează chinezii şi ruşii ăia nenorociţi. S-au trezit ei să-şi folosească dreptul de veto la ONU ca să nu fie atacată Siria. N-aveţi treabă, băi? N-a mai făcut Iranul nimic? Eu vreau să atace cineva Siria, poate atunci o să pot în sfîrşit să plec liniştit în exil şi să-mi îndeplinesc visul din copilărie: o prăvălie mică pe Lipscani cu şaormărie la parter şi cu un cabinet de oftalmologie, varice şi fisuri anale la etaj. Cer prea mult de la viaţă?
Jurnalul unui protestatar sirian
2 februarie – În zilele astea în care se trage în prostie asupra manifestanţilor, îl urăsc teribil pe fratele meu. Doar pe el a avut tata bani să-l trimită la proteste în România, unde probabil că la ora asta umblă cu pancarte haioase prin faţa Teatrului Naţional, alături de alţi studenţi arabi şi africani care nu ştiu cum să mai agaţe hipsteriţe. Ce, mie nu mi-ar plăcea urbanele alea dornice, dar neexperimentate, care au văzut toată viaţa lor doar manifestaţii mici şi firave, de european?
3 februarie – Ambasadorul american la Damasc a ieşit cu declaraţii şi a spus că situaţia nu-i aşa de nasoală. A dat ca exemplu negativ România, unde oamenii sînt filmaţi sumar de pe acoperişuri, ca şobolanii. Cică numai în ultimele zile forţele loiale dictatorului Băsescu au filmat opt mii de oameni, fără să ţină cont dacă sînt manifestanţi sau simpli trecători.
5 februarie – Sînt un norocos. Azi au împuşcat forţele de ordine zece mii de protestatari, dintre care cinci stăteau lipiţi de mine în mulţime. Nici nu ştiu cum de m-au ratat. Mă gîndesc tot mai serios să joc la 6 din 49. În fine, toate la timpul lor. Mai întîi să ies eu din arestul poliţiei şi să-mi mai treacă vînătăile astea, că momentan n-aş putea să ajung la agenţia Loto nici dacă ar fi în celula alăturată, la deţinuţii de drept comun.