Protocoale râd în soare

A stat ce a stat Daniel Morar într-o tăcere impusă de pensia pe care o aștepta nerăbdător, dar și când a răbufnit…

În definitiv, omul și-a muncit dreptul de a se război cu zeița anticorupției. Ani buni, cât a funcționat ca șef al DNA, Daniel Morar a reușit să creeze postamentul pe care ulterior a fost cățărată Kövesi. Și l-a creat cu sudoare, punând dosar peste dosar, distrugând politician după politician, în umbra marelui chel care a dominat deceniul 2004-2014.

Daniel Morar a început

s-o urască pe Laura Codruța Kövesi în momentul în care a realizat că între ei doi nu va avea loc o rocadă. Că da, Kövesi va prelua DNA-ul, dar el nu va ajunge procuror-șef al României. Ar fi fost cam tot ce-și dorea atunci, în 2012-2013, nu să fie tras pe linie moartă la CCR. Dar n-a fost să fie. Păcat, pentru că slujise cu abnegație și eficiență.

Numit procuror-șef al DNA prin decretul 849 din 11 august 2005, Daniel Morar a fost trup și suflet alături de președintele său, care, în cartea de memorii a fostului procuror, iese aproape un atlet al democrației, prin comparație cu Iohannis, omul Serviciilor.

Daniel Morar nu venea chiar de nicăieri

la DNA. Lucrând la secția de urmărire penală a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj, unde a fost și șef vreo trei ani, între 1999 și 2002, Morar avea obișnuința dosarelor mari și a celor cu politicieni. El instrumentase dosarul „Dacia Felix“, tot el se ocupase și de Gabriel Bivolaru, ba îndrăznise să-i facă un dosar și lui Gheorghe Funar, doar că judecătorii au decis să-l scoată pe fostul primar dacopat de sub urmărirea penală.

N-a fost singurul eșec răsunător al lui Daniel Morar. Când Codurile încă nu se schimbaseră, iar procurorii erau ceva mai puternici, Morar l-a băgat în arest preventiv pe Liviu Ciupe, fost șef al Direcției Drumurilor Naționale Bistrița. Nu mult, vreo patru luni. După ce Ciupe a fost achitat, pentru că procurorul Morar nu a reușit să convingă judecătorii cu dosarul întocmit de el, statul român a ajuns să-i plătească celui dintâi despăgubiri de 140.000 de lei. Se mai întâmplă.

Micile probleme din dosare

nu au putut opri ascensiunea lui Daniel Morar, iar faptul că a fost preferat de Traian Băsescu l-a obligat enorm. Nici nu-i de mirare că, sub Daniel Morar, dușmanii lui Traian Băsescu au avut parte de tratament preferențial la DNA.

Adrian Năstase este cel mai răsunător trofeu al lui Daniel Morar. Dosarul „Trofeul calității“, primul în care a fost condamnat fostul premier, ar fi trebui să deschidă drumul spre multe alte dosare similare. Dar ceea ce a fost blamabil în cazul Năstase, respectiv contribuțiile ilegale la campania electorală, nu s-a mai aplicat, ulterior, în cazul altora. Au fost nenumărate condamnări ale unor oameni care au învârtit șpăgi fabuloase pe care le-au virat în campaniile electorale ale PD și ale lui Traian Băsescu. Dar asta e măreția dreptului, ăsta este marele avantaj al sistemului judiciar românesc, unde precedentul nu este izvor de drept. Slava.

Orice procuror s-ar fi mulțumit cu un trofeu ca Năstase. Dar Morar a vrut mai mult, mai ales că se apropia momentul în care se decidea dacă ajunge sau nu șef al Parchetului General, în locul lui Kövesi.

Așa că în 2012, după referendumul pentru demiterea securistului Petrov, Daniel Morar a ieșit la atac. A preluat, mai întâi, minciunile Monicăi Macovei, vorbind și el despre 2,5 milioane de voturi fraudate la referendum. Dar Monica Macovei era doar parlamentar european, nu putea face prea multe. Daniel Morar era, însă, șeful DNA, și a făcut. Și-a trimis procurorii prin țară, la hăituit cetățeni. Au fugărit oamenii pe străzi, punându-i să jure cu mâna pe biblie în orice condiție, de preferat atunci când jandarmii îi făcuseră vulturi pe capotele mașinilor de Poliție. În cele din urmă, au înfrânt: dosarul coordonat de șeful DNA, Daniel Morar, a ajuns rapid în instanță și a dus la prima condamnare penală a lui Liviu Dragnea.

Măcar atunci ar fi putut

și Traian Băsescu să-și arate recunoștința și să-și pună omul la Parchetul General. Doar că n-a făcut-o. L-a trimis la Curtea Constituțională, acolo unde se duc dinozaurii să se pregătească de pensii grase.

Daniel Morar știe, însă, că stăpânul cel chel l-ar fi recompensat cum trebuie, dacă nu s-ar fi opus Serviciile. Pe care a ajuns să le urască la fel de mult ca pe Kövesi.

Acum, la 56 de ani, cu aripile ambiției frânte prematur, Daniel Morar se răzbună în scris, riscând nimic.

Mare om, deosebit curaj. Închipuiți-vă cum ar fi sunat acuzațiile sale făcute atunci când era în activitate. Ce cutremure ar fi stârnit, cum s-ar fi tăvălit sistemul în chinuri. Bine, nu e Daniel Morar omul care să facă asta. El e un luptător curajos de-abia după ce dezvăluirile lui nu mai au nici o valoare. Bravo, nene, ține-o tot așa!