În timp ce criza politică pare să se fi stabilizat, în sensul că se mediază din greu, de-o să avem guvern și majoritate la pulivară, există și mize mici pentru care oamenii mari își dau mâna. Sau peste mână, în funcție de unde privești.
Conducerea ICR – da, încă avem un ICR – urmează să depună armele săptămâna asta. Liviu Jicman, celebrul șerif stelar al instituției, pe care-l cunosc aproape toți prietenii lui, plus niște oameni de cultură, va rămâne fără un nou mandat. Așa spun niște păsărele ce șoptesc din direcția Craiova, unde tanti care conduce PSD-ul, de facto, și-ar fi pus ochișorii pe instituție. Asta și pentru că nu mai există posibilitatea unei prelungiri de mandat, astfel că Senatul trebuie să aleagă un nou far pentru cultura românească de peste hotare.
Jicman ar mai vrea, zic niște surse, cu toate că PNL-ul – de unde își trage susținerea inițială – ar juca niște jetoane pe un alt personaj, Vlad Nistor, omul de la Institutul Diplomatic Român. Însă nici el nu prea are cine știe ce șanse, fiindcă, așa cum vă ziceam, vântul schimbării vine de la Craiova. Iar lui Bolojan și PNL-ului fix de ICR nu le pasă la ora asta.
Bolojan și cultura. Bine, nu că Olguța și cultura ar suna mai bine, dar fata măcar știe karate. Și are la centură un dan, pe Bogdan Popescu. Omul e fostul șef al ICR Stockholm și, pare-se, i-ar sufla PSD-ul vânt din pupă până în fruntea ICR. Bașca, ar mai exista și niște susținere de la AUR, în sensul că – zic niște păsărele – pe Popescu l-ar vrea și domnul Dan Dungaciu, fostul director de la Institutul Brătianu al Academiei Române.
Bașca, mai zic niște alte păsărele, pe Popescu l-ar vrea chiar și USR. Nu, nu USR-ul lui Fritz, ci ăla al lui Vosganian, Uniunea Scriitorilor, adică. Pentru că, desigur, scriitorii merită și ei mai multă finanțare, nu?
Iar dacă e să se facă voia PSD, așa cum poftește pohta echipei de la Craiova, domnul Bogdan Popescu va ajunge șef la ICR săptămâna asta. Și asta în ciuda faptului că, deși are un CV cel puțin respectabil, omul nici n-ar vrea să fie chiar atât de susținut din toate părțile. Că doar a mai văzut cineva susținere fără retur?
