Caţavencii

PSD, câine mercosur la vânătoare de USR

După mai bine de un sfert de secol de la primele negocieri, tratatul de cooperare economică UE – Mercosur a intrat în linie dreaptă, fiind adoptat la nivelul UE cu o majoritate calificată, 21 voturi pentru, 5 împotrivă și 1 abținere, urmând ca semnarea oficială să aibă loc în 12 ianuarie, în Paraguay, după care să fie ratificat la nivelul Parlamentului European.
Mai departe de oportunități și provocări, inerente oricărui astfel de acord de cooperare economică, problema Mercosur s-a dovedit un motiv excelent de răfuială locală, iar PSD s-a trezit acuzând USR că, prin Ministerul de Externe, a trădat România. Trădare, nici mai mult, nici mai puțin. Bașca, un ministru al unui guvern din care face și PSD parte, e trădător. Bună logică.
Cel mai probabil că băieții mai guralivi din PSD, ca de altfel și extremiștii locali care critică acordul, habar n-au de complexitatea acestuia. Mă îndoiesc că a stat vreunul dintre ei să studieze cele câteva sute de pagini, ba chiar vreo 3.000 de pagini, dacă punem la socoteală și anexele celor 23 de capitole principale. De fapt, probabil că mulți dintre cei care susțin sau critică acest acord comercial habar n-au ce anume e acest Mercosur ori care au statut de membru plin și care asociat. Și nici nu prea contează, căci important e motivul de ceartă. Iar asta, în viziunea unora din PSD, ține de agricultură. Aici e cheia, că au să vină sud americanii cu produse ieftine și au să ne zdrobească agricultura locală.
Aproape că e de râs. Evident că sectorul agricol și efectele acordului asupra acestuia au fost puncte centrale în negocieri. Franța, de pildă, e una dintre cele cinci state UE care au votat împotrivă, alături de Austria, Ungaria, Polonia și Irlanda, și a făcut-o tocmai din acest motiv. Sectorul agricol al Franței e însă total diferit de cel al României și expunerea pe care o are în cadrul unui asemenea tratat e uriașă, comparativ cu ce avem noi în bătătură. De cealaltă parte, Germania a fost unul dintre principalii susținători ai acestui acord, căci e primul exportator al blocului european și e normal să vrea o piață de mărimea Americii de Sud pe care să fie competitivă și netaxată.
E, până la urmă, un joc al schimbului, în care sud americanii ne vor da ce produc ei mai ieftin și bun, în timp ce Uniunea Europeană va exporta acolo ceea ce producem noi mai eficient. Per total e un deal bun și faptul că 21 din 27 de state membre au votat în favoarea tratatului dovedește asta.
La noi, însă, în ridicolul carpato-danubian, vedem trădări. România a votat alături de alte 20 de state membre, dar în glodul românesc vorbim de trădare. Agricultura românească e oricum vraiște și necompetitivă la nivel european, dar noi ne dăm cu curul de pământ că, ce să vezi, vine pisica sud americană și doboară drobul de sare. Asta ca să nu mai zicem că PSD îi acuză pe cei din USR că au votat împotriva Franței. Dar așa e la noi, mereu cu circ frumos și orice motiv poate fi suficient de bun pentru o ceartă.

Exit mobile version