Caţavencii

PSD și BOR, frați de cruce

Ministerul Educației și Biserica Ortodoxă Română au semnat un protocol oarecum secret în care se spune că profesorii de religie din școală – cultul ortodox, bineînțeles – vor fi avizați de oamenii BOR. De asemenea, crucea care a fost pusă învățămîntului românesc în toți acești ani va fi amplasată în curtea școlii, ca să se roage elevii la ea înainte de ore.

Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași și-a închis secția pentru avorturi, motivul fiind acela că mulți dintre medici nu mai vor să „ucidă”. Mă rog, un medic cu standarde atît de înalte n-ar lucra niciodată într-un sistem sanitar ca acela din România.

Băsescu s-a întîlnit cu prințul Charles, avînd o discuție privată cu acesta la Cotroceni. În comunicatul dat de Președinție se arată că prințul a fost foarte impresionat de atenția pe care președintele Băsescu a acordat-o luptei anticorupție. Ciudat, foarte ciudat. Adică mă miră foarte tare că prințul de Wales nu a zis nimic de Ghiță. Mi-e să nu fie șantajat cu ceva de nenorocitul ăla.

Elena Udrea respinge din start ideea fuziunii. Lucrurile se petrec cam așa: una trece pe lîngă doi domni liniștiți, care nu-i adresează o vorbă, o privire, și tipa urlă: “Să știți că nu vreau să mă culc cu voi!”.

Apropo, chestia asta cu culcatul s-a cam demodat oricum în PNL de cînd Crin se ocupă mai mult cu demisiile.

De 1 Iunie, copiii au putut să viziteze Palatul Victoria. Acolo se afla și Victor Ponta. Fericită întîmplare că Ziua Copilului a picat anul acesta la aceeași dată cu Ziua Copilotului!

Exit mobile version