Ce poate fi mai frumos într-o dimineață decît să te întîmpine pe Facebook imaginea angelică a unei fetițe de vreo 8-9 anișori care răsfiră un teanc sănătos de euro? Apare o întrebare de etică online: ce faci, dai like simplu sau cu inimioare? Greșit, dai telefon:
–Alo, salut, da, e super-frumușică, să-ți trăiască, șterge pozele mai repede, Newton!
– Da’ ce are, le-am pus și eu pentru familie…
–Da, boss, da’ eu nu ți-s nici bunic, nici frate, nici cumătru și tot le-am văzut.
–Așa, și?
– Și tu trăiești într-un oraș relativ mic, unde toată lumea știe pe toată lumea. Și tocmai ai explicat într-o imagine cît o mie de cuvinte „Am bani și uite cum poți ajunge la ei“.
–Doar nu crezi că se ia de copii…
–Sigur că nu, le-o fi jenă de Poliție. Să nu strige ăia de durere în cur sau ceva.
Utilizatorul de social media are aceleași drepturi ca și o vacă
E liber să producă litri de conținut, dar nu are nici un control real asupra modului în care e utilizat. „Dar nu e adevărat, uite, eu pot să șterg oricînd pozele de pe Facebook!“ De acord. Dar Facebook le șterge de pe server? Și dacă da, le șterge și din baza de date de back-up? Sau din arhiva de acum o zi/lună/an?
De fapt, nici nu mai contează. O poză pusă public pe net rămîne pe net. Copiată și multiplicată de zeci, sute sau mii de ori, ea nu mai este și nu va fi niciodată sub controlul utilizatorului. „Și ce dacă? Ce se poate întîmpla rău?“ Depinde de poză. O mamă de familie s-a gîndit că nu e nici o problemă să-și pună odorul pe Facebook costumat de Halloween în WC. Aș vrea să pot glumi. Dar am văzut poza. În feed-ul de Facebook.
–Madame, êtes-vous avec la vache? Îl costumași în WC, bre?
– Așa a vrut el! Haios, nu?
–Absolut ca vodca, da’ chiar trebuia să-i pui poza pe net? Puteam să rîdem de voi în particular.
–El a ales-o!
Mai poți să zici ceva? Se știe că orice tînăr de 3 ani este foarte responsabil și rațional în timp ce încă își mănîncă mucii. De aia te și întrebi ce rost mai are supravegherea unui adult. Bine, exemplul este unul extrem și îmi place să cred că poza aia a fost ștearsă între timp. Nu-i nimic, o am eu salvată, gata s-o aduc la lumină cînd va veni vremea. Poate copilul ăla n-are parte de destul bullying la școală. Poate vreau să-l fac de rîs la adolescență în fața mîndrei. Poate vreau să-i arunc în ridicol cariera politică – bine, aici deja exagerez, clasa politică actuală pare să fi ieșit dintr-un closet, în cel mai rău caz i-aș conferi puștiului un aer conservator.
Poate e un exemplu extrem. Poate. Sau poate că, pe scara posibilului ridicol, e la egalitate cu pozele alea drăguțe cu păpușa pe oliță, în puța goală la mare sau, de ce nu, în puța goală pe oliță la mare. Există destule glume proaste circulate pe Internet. Nu vă transformați copiii într-una.
Fiți drăguți cu pedofil, dați-i poze cu copil
De fapt, ideea acestui text s-a născut altfel. Un amic, mutat pe alte meleaguri, descoperise cît de plăcut e să aduni like-uri, inimioare și alte prostii irelevante postînd poze cu fii-sa. Nu de multe ori, dar cam des. Poze absolut decente, motiv pentru care cetățeanul se arăta imun la idei de tip „Ține copilul offline, vedetă de Internet nu bun!“.
Părinții sînt uneori idioți (sursă: sînt părinte) și, în cazul de față, băietu’ insista să fie uneori. „Da, bre, mi-a zis și Grig, da’ nu m-a convins!“.
Biiiiiiiiiine! Nucleară să fie. Boss, fie ca tine: pune poze cîte vrei. Dar știi că există șansa ca acum, în timp ce noi vorbim, pozele cu fii-ta să fie vehiculate pe site-uri de nișă cu mențiunea „6-7 ani, virgină, loc de joacă cutare, oraș cutare, mersi, Facebook, pentru location“?
Cinci minute mai tîrziu nu mai era o poză pe Facebook.
Știu, vouă nu vi se poate întîmpla. Să știți că e foarte greșit să credeți că aveți copii atît de urîți. Și poate și mai greșit e să credeți că statul, în general, e acolo ca să vă apere. Zic „în general“, pentru că România e deja un caz cu nevoi speciale. Dar nici restul lumii nu e foarte breaz. Formularea corectă politic în cazul lui Epstein e „a fost sinucis“. Prințul Andrew nu se mai joacă cu nepoții, pentru că toți se întreabă „Nepoții cui?“. Sau, dacă vreți așa, mai pe plebeu, care credeți că e distracția mai populară: fuga de tauri la Pamplona sau fuga de violatorii din Köln?
Locul copiilor nu e pe Facebook. Pentru că Facebook e un loc unde se adună babalîcii. La fel cum nu-și au locul nici pe Instagram, YouTube sau TikTok. Locul lor e în obscuritatea oferită de faptul că nu-i știe nimeni. Sînt, poate, printre ei, și unii sortiți să fie vedete de Internet. Dar hai să vă vînd un pont: în covîrșitoarea lor majoritate, acei copii au părinți care-și permit aparatură, studio, campanie și cîțiva bodyguarzi extrem de fioroși.
81 de vizualizări
Articolul este bine venit pentru vremurile pe care le traim.Oare, cei care isi expun copiii pe retelele de socializare,au acces la Catavencii?
Ar avea, daca l-ar cauta! Accesul.
Multe cuvinte! Tragic e ca le transmiteti parintilor ,,grijulii” ca ,,există șansa” ca pozele cu ficele lor să fie vehiculate pe site-uri de nișă cu mențiunea „6-7 ani, virgină, loc de joacă cutare, oraș cutare, mersi pentru location“. De ce-i tragic? Pai se vor bucura ca niste site-uri ,,de nisa” le face reclama gratuita urmaselor in loc sa-i puna pe ganduri. Ia sa fi spus ca exista riscul (in loc de sansa) si apoi sa vedeti cum s-ar fi prins ca-i pericol. Asa-i cand toata lumea vrea sa concureze site-urile ,,de nisa”, In loc sa lumineze, mai mult deruteaza ,,navigatorul”. Este ca mai nou se poate spune ca un cuvant face ,,cat o mie de cuvinte”?