Încă o tură de alegeri care se desfășoară sub coordonatele purității morale. Acest joc, deschis în 2004 de Băsescu, prelungit apoi cu “Jocurile foamei” din guvernarea PDL, pare fără sfârșit. În acest moment, însă, taberele sunt mai împărțite ca niciodată, iar societatea mai scindată decât a fost.
Lipsa momentului zero, atât în ce privește colaborarea cu Securitatea, cât și în ce privește corupția, face ca orice critică ideologică și orice reformare a partidelor ori a discursului public să fie amânate până la rezolvarea morală a trecutului. Procesul pare infinit în acest moment. Politicienii sistemului corupt s-au întors către “popor”, luându-l de partea sa în lupta cu Justiția. Justiția însăși, cu zurgălăi și lăutari după ea, se identifică cu DNA și, mai nou, și-a exilat în persoana lui Kövesi tezaurul de credibilitate.
În ultimii ani, spațiul public s-a scindat iremediabil între generația 25-45 de ani urbană, care s-a abandonat cu totul luptei anticorupție, și restul. De unde, totuși, intransigența morală care în momentul ăsta străbate de la un capăt la altul segmentul 30-45 al generației urbane care-și spune de dreapta? Și, mai ales, cum se face că e absorbită cu totul de dezideratul anticorupției, dincolo de orice altă înțelegere politică ori economică a prezentului? De ce această generație identifică orice politici sociale cu poziții retrograde? Cum se face că sărăcia care face ravagii în România de azi și subfinanțarea sectorului public sunt mofturi?
La o primă vedere, pare că abia acum a învins patronajul GDS-Humanitas, cel care a condus atâția ani critica românească. Reflexele de puritate morală s-au încarnat cu totul în cea mai vocală parte a societății și schilodesc orice critică ideologică. Schema e simplă: comunism vs. libertate și capitalism, bolșevici vs. oameni liberi și frumoși etc. Produsul politic palpabil al acestei generații este USR. La o scară mai mare, în 2004 și 2009, fusese Traian Băsescu. El a reprezentat dimensiunea virilă a acestei purități: promitea dreptatea. Dreptatea aia cu miros de sânge și zeghe.
Traian Băsescu a fost antisistem, USR este antisistem. Antisistem nu înseamnă, în spațiul politic, antilegi care scutesc corporații de taxe, nu înseamnă antioptimizări fiscale, nu înseamnă politici antisărăcie sau antimuncă pe doi lei… Nu, antisistem înseamnă un partid care vine cu oameni “curați”, oameni care nu au mai aparținut politicii de până acum. Nu li se cere nimic, nici cea mai mică coerență de politici economice, nici cea mai mică articulare de idei. Raportul antisistemului cu Biserica? Raportul antisistemului cu salariul minim? Raportul antisistemului cu privatizarea resurselor? Cu drepturile LGBT? Cu taxarea muncii? Cu impozitarea marilor averi?…
Puritate, deci, că-i mai bună decât toate.