Fostul premier britanic a mărturisit acu’ vreo zece ani că o puşculiţă dintr-un restaurant londonez l-a vindecat definitiv de socialism.
Pe vremea studenţiei, lefter şi bolnav de marxism, nebănuind că va intra la un moment dat în Camera Lorzilor fără să bată la uşă, a păşit cu timiditate în camera chelnerilor.
Cu şervetul pe mînă şi cu plaivazul după ureche, ospătarul Tony nu s-a sfiit să încaseze micul bacşiş al ingurgitatorilor de bere neagră şi să-l introducă în puşculiţa comună a celor ce serveau în aceeaşi tură cu el, în ideea că la sfîrşitul lunii îşi vor împărţi agoniseala în mod egal.
După o vreme, observînd cît de greu se umple cutia cu mărunţiş, cuprins de o neagră bănuială, şi-a notat cîţi bănuţi introduce el zilnic în urdiniş. Ei bine, la spartul tîrgului, a constatat că ceilalţi chelneri ori se fofilau, ori se prefăceau că bagă şilingul la comun, înfruptîndu-se în final din puşculiţa pe care doar stîngistul Tony o alimenta cu conştiinciozitate.
Ce a pierdut cu stînga, domnul Blair a recuperat cu dreapta, chiar cu asupra de măsură. E suficient să ne amintim ce scrisorică de amor i-a trimis lui Adrian Năstase, cînd amicul său, indianul Mittal, văzînd cum se chinuiesc rudele sale sărace din ţara lui Avaramu cărînd fierul vechi cu cîrca peste gardul combinatului siderurgic din Galaţi, s-a hotărît să-i scutească de necazuri, cumpărînd pe nimic ditamai harabaua.
Astăzi, fostul chelner amator a devenit cu adevărat un mare profesionist, dacă socotim cu cîtă dexteritate palmează bacşişurile grase din mîna unor clienţi sărăcuţi din estul Europei.