Caută în Cațavencii.ro

Te interesează un subiect anume? Scrie termenul căutat şi apasă Enter.

[Închide sau apasă ESC]

Râdem, glumim, dar mai și decontăm

Zoom Râdem, glumim, dar mai și decontăm

Că ne-am distrat sau nu în campania electorală pentru locale, nici nu mai contează. Important este că rezultatele sunt bătute în cuie, aleșii poporului au fost de multă vreme confirmați în funcții și li s-a dat deja acces la banul public, pe care, de-acum înainte, pot să-l cheltuiască după bunul plac, dar, mai ales, întru mulțumirea financiară a celor care au tras pentru campanie.

Ca o paranteză, statul român, în marea sa înțelepciune, a decis, prin intermediul Parlamentului, că, pentru a se elimina corupția, traficul de influență și evaziunea din timpul campaniilor electorale și de după acestea, candidații care obțin mai mult de 3% la alegeri, fie ei independenți sau reprezentanți ai partidelor, primesc de la buget, în anumite limite bine stabilite, banii cheltuiți pentru campaniile electorale. Se vede treaba, însă, că banii stabiliți de stat sunt insuficienți, mai ales că se înapoiază doar cheltuielile făcute în luna de campanie electorală oficială, nu și cele făcute în mult mai numeroasele luni de „precampanie“, cheltuieli care sunt, oricum, mult mai mari, pentru că în campanie materialele electorale sunt limitate ca dimensiuni și bugete alocabile.

Ei bine, chiar dacă anul 2021 se anunță a fi unul greu din punct de vedere economico-financiar, aleșii locali nu au încotro și se simt nevoiți să-și răsplătească susținătorii din lunga campanie pentru locale din 2020, dându-le acces la bugetele locale, chiar dacă, deocamdată, nu se știe cum va arăta bugetul național și cam cât vor trebui să cerșească primarii la Guvern ca să aibă măcar bani să-și acopere cheltuielile cu salariile.

Să luăm exemplul gospodarului primar din Tulcea, liberalul Ștefan Ilie, care are o îndelungată experiență în promovarea propriei imagini încă de pe când, timp de 16 ani, a condus, tot ca primar, comuna Luncavița.

Cum a intrat în deplinătatea funcției de primar de municipiu reședință de județ, Ștefan Ilie s-a pus pe treabă. A trimis oamenii să curețe fostul ștrand și fosta grădină de vară, proaspăt intrate în patrimoniul UAT-ului, după care a realizat că, dacă nu-și face și imagine ca lumea pe seama acțiunilor ăstora, e de pomană.

Întâi de toate a achiziționat o aplicație pentru mobile, contra sumei de 18.150 de lei fără TVA, aplicație în care cetățenii pot sesiza diverse nereguli din municipiu, iar primarul le poate spune că a rezolvat problemele. E drept că sesizările se puteau face și pe site-ul Primăriei, fără nici un cost suplimentar, dar de ce să nu spargi aiurea 18.150 de lei ca să dai senzația că ai un oraș „smart“? Și, mai ales, de ce să nu dai banii ăștia unei firme din Oradea, abonată la bani cheltuiți de administrațiile locale conduse de PNL? Frumos, însă, ar fi fost să se și pună de acord asupra prețului, căci aceeași aplicație i-a costat pe cei din Suceava doar 15.000 de lei, cu 3.150 de lei mai puțin decât au plătit tulcenii.

O altă achiziție pe repede înainte, făcută cu dedicație în 6 noiembrie 2020 (pe 6.11.2020 a publicat Primăria anunțul, pe 06.11.2020 a venit firma cu oferta și a câștigat contractul), este cea care privește „Asistența în domeniul urbanismului și amenajării teritoriului“, în valoare de 69.000 de lei. Deși Primăria Tulcea are atât direcție de urbanism, cât și arhitect-șef, se pare că nu ajung, așa că s-a apelat la experiența vastă a OCCM Company SRL. Și cum să nu aibă firma asta experiență vastă, când proprietarul ei este Ovidiu Cristian Corduneanu, fost șef al Inspectoratului de Stat în Construcții în primul Guvern Boc și fost arhitect-șef al sectorului 6 în perioada lui Poteraș? Pentru perioada respectivă, de altfel, Ovidiu Cristian Corduneanu a fost audiat la DNA, existând indicii că ar fi primit 50.000 de euro pentru un PUD. Așadar omul chiar are ce asistență să ofere primarului PNL (fost PD-L) de Tulcea.

În fine, în ianuarie 2021, Ștefan Ilie a decis că e vremea să-i omenească și pe cei care l-au ajutat în campanie. Bogdan Moldoveanu, unul dintre postacii fruntași din timpul localelor, a primit prin încredințare directă un contract de 60.000 de lei pentru un an, pentru a asigura Primăriei cinci postări pe FB/săptămână plus câteva comunicate de presă la cerere. Norocul lui că-și făcuse firmă pe 4 decembrie 2020, că altfel n-ar fi avut cum încasa banii. Ar fi trebuit, eventual, să fie angajat pe post de consilier, dar asta înseamnă bani mai puțini, iar posturile sunt deja ocupate de opt cetățeni care trebuiau și ei răsplătiți.

N-a scăpat neomenit nici realizatorul videoclipurilor și fotografiilor de campanie, Alexandru Vitzentzatos,  a cărui firmă a câștigat un contract de 63.000 de lei pentru un an, tot prin încredințare directă, pentru a oferi consultanță în ceea ce privește achiziția de echipamente audio-video pentru transmiterea ședințelor de Consiliu Local. Asta este activitatea principală, consultanța pentru achiziție, după care urmează instalarea și mentenanța echipamentelor, transmisiile live și realizarea de clipuri pentru preamărirea primarului în funcție.

Una peste alta, e bine. Bani pentru marile proiecte ale Tulcei nu vor prea fi sub guvernele următorilor patru ani, dar măcar s-au găsit bani pentru imaginea primarului, ceea ce nu e de colo.

Citeşte mai multe despre:

Adaugă un comentariu

Câmpurile marcate cu * sunt obligatorii! Adresa de email nu va fi publicată.
Comentariile care conțin injurii, un limbaj licențios, instigare la încălcarea legii, la violență sau ură vor fi șterse. Îi încurajăm pe cititori să ne raporteze orice abuz vor sesiza in comentariile postate pe Catavencii.

Poziții deschise la Construcții Erbașu


Istorii corecte politic
Carne de pui La Provincia
Big Fish
Editoriale
  • Iartă-mă, Doamne, că m-am născut în România!

    3 decembrie 2024

    Țara noastră a devenit scena unde se joacă o farsă de zile mari, cu actori care nu-și cunosc rolurile și bat cîmpii cu grație în aplauzele a douăzeci de milioane […]

  • You motherfuckers!

    2 decembrie 2024

    Telefonul trebuie să fi venit luni, 25 noiembrie, dimineața, cînd numărătoarea îl proiectase pe Călin Georgescu, iremediabil, în vîrful clasamentului. Peste ocean era miezul nopții, vocea era furioasă. Dincoace, la […]

  • Crăciun

    26 noiembrie 2024

    În spatele templului e-un coteț de găini, cîțiva saci cu mălai, marmura pentru zeii de-ocazie, o tigaie încinsă, vestalele sporovăiesc în pauză ca dizeozele, fac gargară cu ceai, temătoare de […]

  • TikTok-ul lui Dumnezeu

    26 noiembrie 2024

    Călin Georgescu s-a infiltrat în buletinele de vot la fel de brusc și neobservat ca omuleții verzi ai lui Putin în Crimeea. A pășit pe un covor social țesut din […]

  • La vie en rose

    19 noiembrie 2024

    De m-ar trimite maica-n vecini să cumpăr borș, desculț, prin praful lumii, în veacul catastrofic, m-aș costuma-n cămașa țăranului din Gorj ce s-a desprins cîinește-n Paris din lanțul trofic. Sfidînd […]

Iubitori de arta