Un marinar și cartea lui, Pascal desenează corăbii.
Reporter: Unde sînteți acum?
R.N.: Mă întrebați unde sînt sau mă aflu „acum”. Acum, cînd vă citesc întrebarea, pe nava “Maersk Erin”, un petrolier legat cu parîme groase de babalele terminalulului VOPAK de la Rotterdam.
Rep.: De cîte ori ați făcut ocolul Pămîntului?
R.N.: Jules Verne, am ocolit Pămîntul de mai multe ori, dar cu vaporul o singură dată, în 1993. M-am îmbarcat atunci la Keelung, un port taiwanez, cunoscut printre marinari ca pol al ploilor. Acolo trotuarele au acoperișuri și, ca să descarci douăzeci de tone de bumbac, poți să stai leger zece-douăsprezece zile. Acolo, pe strada pescarilor, între orele 20 și 22, ciuguleam din ofrandele oceanului, pregătite pe loc pe niște plite cu gaz alimentate de la butelii. Văd și azi prestidigitația unui șir nesfîrșit de bucătari, cu înclinarea pomeților aproape identică, tăvălind pe plite calamari translucizi, tentacule de caracatițe cu ventuze rozalii, cambule de culoarea nisipului, anghile neliniștite și tinere dorade, propunînd acolo, de-o parte și de alta a străzii, o gastronomie spectaculoasă și electrizantă. Din locul acela am pornit într-un voiaj de șapte luni, cu traversadă de Pacific, de Atlantic, de Mediterană și de Indian, ca să ajung exact în locul din care am plecat și unde s-a isprăvit primul meu contract încheiat cu o companie străină.
Rep.: Ați pus degetul pe centrul Pămîntului?
R.N.: Doamne ferește! Poate doar pe buricul Pămîntului! În schimb, am traversat de nenumărate ori, în ambele sensuri, ecuatorul.
Rep.: Cum ați scris cartea pe ape?
R.N.: Sigur, nu cu acuarele! Mai mult în cap. Și pe cîteva laptop-uri care mi se furau sau pe care le uitam prin hoteluri, fapt ce mă obliga apoi să trec la rescrierea povestirilor din cap. Cînd începeam să le rescriu mi se înghesuiau în minte alte și alte personaje, care nu se lăsau uitate și cereau să devină eroi. Și cer în continuare!
Rep.: Cum arată mîna marinarului care trage de odgoane? Dar a scriitorului?
R.N.: Fetele cu care aveam noi de-a face în barurile din Las Palmas, din Columbia sau Bangkok știau bine diferența. Ca să facă deosebirea dintre ofițeri și marinarii de covertă cu scoici pe burtă și tegumente înăsprite de parîme, socare și saule, ochii lor iscodeau mîinile și ceasurile. O mînă de scriitor cred că nu le-ar fi trezit prea mult interesul.