Garabet Ibrăileanu spunea că o dată pe an se închidea cîteva zile în casă şi recitea Război şi pace, ca şi cum ar fi schimat o lume cu alta. Romanul lui Tolstoi, dimensiuni de transatlantic şi puterea unui spărgător de gheaţă, te respinge dacă nu vrei să i te predai cu totul. În primul capitol Tolstoi te testează. Vrea să fie sigur că te interesează lumea despre care scrie. Îţi pune răbdarea la încercare, cu motoarele la ralanti, apoi această navă superbă porneşte în larg. Mai întîi te preumblă prin întîmplările aristocraţiei ruseşti franţuzite şi ale lui Bezuhov, cel cam naiv şi caraghios. După care îţi face cunoştinţă cu Maica Rusia, cu toate ale ei, şi cu Războiul, într-o frescă fără egal.
Aici îl descoperi pe Tolstoi aristocratul şi viitorul mujic nobil, pe Tolstoi fostul ofiţer şi pe Tolstoi cel naiv, cu preocupările lui despre onoare, dar şi pe Tolstoi care ştie ce înseamnă să alergi după femei. Cu Război şi pace el devine ţarul literar al tuturor ruşilor. Fiindcă ştie să-i vadă pe toţi laolaltă atunci cînd scrie despre război. Ştie să descopere eroism în oameni care altfel par nişte secături şi reuşeşte să facă portretul sufletului rusesc, indiferent unde s-ar afla reprezentanţii săi. Tolstoi e cel care a deschis gustul pentru mari fresce ruşilor dar şi cititorilor de dincolo de graniţele Măicuţei Rusia, cel care a fost mai tîrziu imitat, continuat, parodiat şi ecranizat.
Cînd termini de citit Război şi pace, te simţi epuizat, ca la capătul unei expediţii şi fericit ca după descoperirea unei lumi necunoscute.
Pînă să citesc romanul cap, coadă, m-am apropiat de vreo trei ori de el. Nu mă atrăgea – nu mai ţin minte de ce. Îl aveam în casă, apoi l-am dat cu împrumut şi nu s-a mai întors.
Cînd eram profesor de română şi bibliotecarul şcolii din Vizureşti m-am uitat pe rafturi. Biblioteca era la subsolul conacului în care era şcoala. Printre cărţile necitite era şi Război şi pace. Cele două volume ale romanului parcă aşteptau. Intre timp li se cam îngălbeniseră copertele.
Le-am dat gata într-o săptămînă. Se nimerise într-o iarnă, ca în războiul din carte. În săptămîna aceea nu m-am enervat că trenul cu care făceam naveta de-abia de mişca din cauza zăpezii şi aproape că ignoram frigul din vagoane. Şi cum în tren lumina era chioară, mi-am cumpărat o lanternă a cărei baterie m-a lăsat cu vreo cîteva pagini înainte de fimal.