Penitenciarele românești sunt aglomerate ca un cămin studențesc și, cât ești acolo, scrii la fel de mult referate, dizertații și lucrări științifice ca într-un campus universitar. Singura diferență notabilă e că nu trebuie să dai șpagă ca să primești loc. Trebuie să dai șpagă ca să nu ai un loc în celulă și să rămâi în libertate. Asta dacă ești persoană publică, pentru care condamnarea e doar un spectacol mediatic oferit maselor.
Dacă ești un hoț mărunt, un tâlhar onest, un ucigaș în serie cinstit și cu frica legii, lucrurile se schimbă. În primul rând, nu mai dormi singur în pat, ci cu o familie de ploșnițe condamnate pentru jaf armat. Dacă momentan n-ai șobolani în celulă, înseamnă că ai avut deja sau urmează să ai. Ca aglomerație, celula ta e un tramvai 41 la 9 dimineața, care nu ajunge niciodată în stația următoare. Ca o grămadă de pepeni pe un trotuar din București, în care tu ești unul dintre pepeni. E cald în pușcărie, dar tot nu poți să coci o tartă cu vișine în orice punct al celulei, ci trebui să o ții în dreptul ferestrei, acolo unde, dacă ai noroc, bate soarele.
Toată lumea știe argumentul ăla vechi cum că pușcăriașii n-au dreptul să se plângă de condițiile din penitenciare, pentru că au încălcat legea. Dacă voiau hotel de 5 stele, trebuia doar să nu comită înfracțiuni. (E de notorietate că statul te trimite la un hotel de 5 stele dacă nu încalci legea.)
Ei bine, nu sunt de acord cu acest argument. Sunt în penitenciare și oameni închiși pe nedrept. Ei ar trebui să aibă dreptul să se plângă. Statul are datoria să afle care dintre deținuți sunt condamnați pe nedrept și să le ofere condiții decente în pușcărie, că sunt oameni, nu animale. Nu-i corect ca, după ce că-i nevinovat, să-l mai ții pe om și cu ploșnițe-n celulă.
Le dau pușcăriilor românești o stea din cinci, dar vă recomand să mergeți acolo doar dacă sunteți cu adevărat vinovați sau poate nici măcar atunci.