Îmi amintesc de parcă s-ar fi întâmplat ieri. Primisem o amendă pentru parcare, ceva profund nedrept. După mine, dacă e destul loc pentru o Dacie și dacă Dacia merge neîmpinsă până-n punctul ăla, ar trebui să poți parca. Îmi pare rău că legile-s absurde în țara asta, uneori mai are și Selly dreptate. Am primit deci o amendă. Mică, mare, nu discut. Important e că era abuzivă. În semn de protest, m-am dus la trezorerie cu doi săcotei de monede de-un ban, puse în spinarea unui măgar surd pe care-l cumpărasem special de la iarmarocul din Negrești, Vaslui. Îl chema Aristide. Un măgar foarte simpatic. I-am citit un volum întreg de ficțiuni speculative și nu s-a plictisit, cum făceau alte lighioane. Dar să nu divaghez.
M-am dus deci la trezorerie cu săcoteii și doamna de la ghișeu a numărat fiecare monedă fără să protesteze, dar eu știu că-n sinea ei era foarte ofticată de tot ce se-ntâmpla, mai ales că Aristide tocmai se bălegase pe pantofii unui client. Ce să zic? Mă bucur că m-am putut răzbuna pe statul român și pe instituțiile lui nedrepte, dar mă sperie gândul că n-o să mai am ocazia. Cu criptomonedele nu mai poți să umpli doi săcotei virtuali, pe care să-i pui pe urmă în spinarea unui măgar virtual. Monedele virtuale nu-ți mai permit astfel de răzbunări meschine. Dacă ia viteză bitcoin-ul, va trebui iar să recurg la scenariile clasice de răzbunare: iei un șobolan de pe stradă, îl înveți catrene deoacheate și-i dai drumul pe masă la reuniunile de familie ale dușmanului, ca să recite versuri obscene și să-i facă pe toți pudibonzii prezenți să roșească și să strige, mânați de duhul cenzurii: „Prindeți șobolanul! Dați-l afară! Faceți ceva! Chemați-l repede pe ăla chel, în trening, care rânjește la fereastră! Pare să fie de la deratizare“.
În concluzie, nu-mi plac monedele virtuale. Dacă aș vedea o monedă virtuală, aș rupe-o în bucățele și aș arunca-o pe foc. Apropo, mi-a văzut cineva portofelul virtual? Îl pusesem aici, pe masă.
