Caţavencii

Rechinaş de la oraş

Gălăţenii ştiu ca pe apă două ponturi. Dacă te-ai băgat în fier vechi, te scoate avocatul Potrivitu. Dacă te-ai dedulcit la imobiliare, te descurcă Boldea. Să ne oprim asupra lui Mihail Boldea şi să-i dăm Cezarului ce-i al şmenarului. Bîrfele zic că ar fi scufundat în aur nemarcat pînă la gît, că ar fi vîndut de patru-cinci ori aceleaşi case, că proştii aleargă şi acum să-şi recupereze banii sau imobilul.

Dar aşa e lumea de la Dunăre, provincială şi rea. Recunoscător ar fi trebuit să-i fie un anume Tudor Postelnicu (simplă potrivire de nume), pentru care Boldea a obţinut retrocedarea imobilului nr. 43 din strada Cuza. Lupta a fost grea, cu un oponent mort şi îngropat încă din anul 2000, reprezentat de un nepot inexistent. Partea hazlie şi care a trezit interesul Poliţiei e că martorul principal al lui Boldea n-avea nici o treabă cu „proprietarul“ Postelnicu. Sub îndrumarea maestrului şi stimulat cu fabuloasa sumă de 40 de lei, martorul Nicolae Andraş a parafat victoria. Pe lîngă strălucita pledoarie, doi funcţionari scoseseră din evidenţa Primăriei imobilul, exact cu o săptămînă înaintea verdictului. Să mai spun că Parchetul Galaţi îi bagă pe toţi părtaşii în aceeaşi oală, a înşelăciunii – cu excepţia lui Boldea, care va să zică imun şi deputat? Nu mai spun.

Dar asta nu-i tot. Povestea unui alt imobil, din str. Morilor 130, e şi mai înălţătoare. Acolo încă exista un proprietar, tipul de victimă sigură, un moşneguţ pe jumătate dus cu pluta, dar care refuza să vîndă. Ei bine, în această epopee, a curs cu autodenunţuri ale unor fugari în Norvegia, cu acte de vînzare-cumpărare falsificate, ba chiar şi cu proprietari fictivi, prezenţi la tribunal. Toate instrumentele au încîntat auzul instanţei sub bagheta maestrului. Fireşte, Parchetul a trimis şi cazul ăsta la Bucureşti, că, deh, deputatul lu’ peşte avea imu­nitate. Şi, ce ciudat, Înalta Curte a întors din poignet un NUP sănătos, alături de refrenul binecunoscut: Şmenarul de pe Dunăreee / Ce drag îmi e, ce drag îmi eee…

Exit mobile version