Aproape că începusem să-mi fac griji că o să avem o iarnă liniștită. Spre norocul nostru, a apărut documentarul Recorder și o fereastră cu vedere spre mizeria din Justiție a fost larg deschisă. Iar lumea a început să se adune în piață, ceea ce e foarte bine.
Dacă e să fac un mic pariu, nu cred că protestele astea se vor stinge prea curând. Nu-s încă de amploare, dar e un bulgăre ce se poate transforma într-o avalanșă. Și, chiar dacă aseară au fost ceva mai puțini oameni în Victoriei decât vineri, senzația pe care am avut-o prin mulțime nu a fost deloc una de blazare. Cred și sper ca lumea să iasă în stradă. Până la urmă, nu e nici chiar atât de frig și nici nu e ca și când avem cu toții treabă prin Maldive.
Există însă ceva altfel la protestele astea, în comparație cu multe altele pe care le-am văzut și la care am participat.
Nu am avut senzația că există o coordonare clară, un om sau grup care să se ocupte de bunul mers al revoluției. Ceea ce e bine, într-un fel, căci există o naturalețe și o mai mică șansă ca protestul să fie confiscat și folosit de un X sau Y. Pe de altă parte, în lipsa unui leadership scad eficiența și coerența protestului. Însă, cum ziceam, dacă va exista o constanță, bulgărele de azi poate fi avalanșa de mâine.
Nu am avut nici senzația unor ținte clare. Da, protestul este împotriva corupției din Justiție, dar – ca orice protest – el are nevoie de o țintă, de un cap care să cadă. Am auzit printre scandări nu de puține ori numele Liei Savonea ori al lui Predoiu. Să fie ele capetele pe care strada le cere? Și dacă da, sunt ele suficiente? Căci am mai sesizat ceva ciudat pe undeva, în sensul unui sentiment de susținere față de Bolojan, în opoziție cu Predoiu. Însă, dacă treci mai departe de percepție și PR, băieții ăștia doi sunt colegi, parteneri, complici chiar. Nu poți, rațional, cere capul lui Predoiu în timp ce pe Bolojan îl aplauzi.
Și nu am avut nici senzația unei creativități a mesajelor și scandărilor. Aici chiar așteptam mai mult, pe cuvânt. Ținte precum Predoiu sau Savonea sunt atât de ofertante în ce privește jocurile de cuvinte că am fost complet dezamăgit de calitatea scandărilor. Să fi dispărut oare umorul proverbial al românului ajuns cu cuțitul la os? Asta ar fi cu adevărat trist.
Au fost însă și părți extrem de bune în tot protestul ăsta. E un protest natural, aprins de munca unor jurnaliști, ceea ce nu e deloc puțin. Cu atât mai mult cu cât problemele sesizate în documentarul Recorder nu sunt niște descoperiri cât sunt o demonstrație a unui fenoment știut și perceput la nivelul întregii societăți. Recorder, în toată povestea asta, este copilul care strigă Împăratul e gol!
Oamenii care au ieșit și vor ieși în stradă nu sunt mânați de un scop personal, nu în sensul acelor proteste care cer eliminarea unor taxe sau creșterea salariului minim, de exemplu. Este, dacă vreți, un protest care ține mai mult de principii decât de o situație în sine. Sau poate că pădurea de uscături e atât de mare încât nici nu mai merită identificat copacul bolnav. Una peste alta, însă, cred că protestele astea țin mai degrabă de niște principii fundamentale cât de o situație sau stare de fapt. Iar lucrul ăsta e nu doar frumos, dar e dătător de speranță.
Și ar mai fi o chestie, pe care am sesizat-o, mai departe de alte proteste civilizate, unde am văzut familii, oameni ieșiți cu căruciorul sau cățelul. După părerea mea, oamenii care au ieșit și ies în stradă acum au o medie de vârstă undeva la 35-40. Există și tineri, puștani, la fel cum mai vezi și oameni mai în vârstă, însă în general senzația e că acolo, în stradă, sunt oameni activi, oameni care muncesc și plătesc taxe, care activează mai cu seamă în mediul privat și care, pe undeva, sunt reprezentativi pentru România reală, cea în spatele căreia stă cocoțat întregul stat, cu toate instituțiile și cu justiția coruptă cu tot.
Astăzi protestul e anunțat pentru ora 17:00, la Universitate, de unde se va merge spre Victoriei. Iar dacă nu ești în Maldive, e al doilea cel mai bun loc unde poți și trebuie să fii.