Toți dictatorii intrați în istoria tristă a lumii au avut iluzii de grandoare, megalomanii și ambiții nemăsurate. În ochii și în mintea lor, realitatea se vede cu totul altfel, complet distorsionată. Bolnavi de narcisism, contaminați de cultul personalității din propaganda regimului, minciunile repetate pe care ajung să le creadă sincer, defecții ăștia deformați de putere suferă și de paranoia: suspectează comploturi și acolo unde (încă) nu există și își vînează fără milă potențialii adversari, cei care par o cît de mică amenințare pentru ei și poziția lor la vîrf. Rămînerea la putere cu orice preț este asociată cu frica aproape animalică de eșec și cădere în dizgrație; de aici dorința de control absolut și nevoia permanentă de siguranță personală, ca, în caz de orice pericol, cînd lucrurile nu mai funcționează și se simte încolțit, să existe întotdeauna ieșire, acces la traseele de fugă săpate ca rozătoarele spre un loc cît mai sigur, acolo unde să fie protejat de atacul dușmanilor și furia mulțimii.
În Dictators’ Hideouts, diverși istorici (cel mai cunoscut, britanicul Guy Walters, apare prin tot felul de programe TV documentare) trec în revistă o colecție a ascunzătorilor de tirani europeni, mai mici sau mai mari. După analiza în detaliu a sistemelor lor de securitate, un expert militar prezintă scenarii de contracarare a măsurilor de apărare, strategii ofensive și tactici de încercuire pentru capturarea țintei, propunînd o simulare de atac, de la infiltrare de gaz sarin în sistemul de ventilație a aerului din complex la bombardament atomic, și evaluînd șansele de reușită pentru anihilarea dictatorului și a gărzii sale personale.
Hitler l-a chemat la un moment dat la raport pe Albert Speer și, pe la sfîrșitul lui 1943, avea gata de inaugurare Riese, un gigantic proiect ultrasecret executat în timp-record, după doar un an de muncă la sînge a deținuților din lagăr. Deasupra, stucaturile baroc ale cartierului general stabilit în castelul medieval de la Wolfsschanze, Bîrlogul Lupului, dedesubt, betoanele fortăreței ascunse sub pămînt în care era complet izolat de lumea exterioară, tunelele și adăposturile subterane ca niște galerii de metrou în munții sălbatici ai Sileziei Inferioare. Că n-a mai apucat să se și plimbe prin ele, e altă poveste.
Mussolini, fanfaronul ahtiat după lux și opulență ajuns boss-ul Italiei, ordonă adăpost de criză – în Roma, sub Palazzo Venezia, sediul guvernării fasciste din Cizmă, și mai în nordul orașului, acasă, la Villa Torlonia, Il Duce avea doar niște buncăre modeste care nu prea erau pe gustul lui de estet sofisticat. I se construiește unul de mare fiță, la vreo 50 de kilometri de capitală, în Monte Soratte: aproape cinci kilometri de tuneluri săpate în inima muntelui, o megastructură subterană blindată cu 22 de intrări și multe căi de evacuare secrete. Rămase nefolosite de cel care le-a comandat, plecat în mare panică spre Elveția, ca să fie linșat de populația exasperată, la Milano.
Dacă Enver Hogea, tătucul Albaniei, obsedat de iminența unui atac extern, a semănat prin toată țara betonul miilor și miilor de cazemate de apărare împotriva inamicilor imaginari, Ceaușescu l-a turnat pe tot în Casa Poporului. Pentru Nea Nicu al nostru, tot ce se construia oficial ca sediu de Partid și de stat trebuia să emane putere și grandoare, astfel încît orice to’arăș să se simtă mic și neînsemnat. Neoficial, doar pentru uzul său propriu, era foarte bun și un canal subteran între Casa Poporului și reședința din Primăverii; neinspirat, a omis însă să-l ceară făcut cu escală la Tîrgoviște.
Odată ajunși la putere, toți tiranii ăștia, și alții ca ei, și-au imaginat că sînt nemuritori și că vor urma o mie de ani de Reich sau Epocă de Aur. Foarte precauți cu pielea personală, și-au prevăzut totuși și o variantă de scăpare pentru vremuri negre, adăpostul anti-atomic sau elicopterul de pe CC. Șobolanii părăsesc primii corabia care se scufundă.
Dictators’ Hideouts / Ascunzătorile dictatorilor, 2024-, documentarul vizuinilor săpate pentru fiarele politice ale unor regimuri dictatoriale, regizat de Adam Gaweda, Konrad Zagorski, Ana Archen și Pawel Sedziak, șase episoade de aproximativ 45 de minute, difuzat de History Channel.