O tragedie bine vîndută s-a dovedit a fi oferta turistică a maicii Rusia, care nu s-a sfiit să scoată ruble de aur cu lopata din groapa de la Ekaterinburg, în care au fost azvîrlite trupurile ciuruite de gloanţe bolşevice ale ţarului Nikolai al II-lea, ţarinei, ţareviciului şi ale celor patru prinţese tunse chilug.
Pe urmele ultimilor Romanovi, amatorii de guleaiuri lacrimogene au posibilitatea să-şi uşureze portofelul servind icre negre în salonul aurit din Kremlin, să admire nădragii de catifea ai lui Grişa Rasputin atîrnaţi în budoarul ţarinei, să tragă pe nări o doză de fum de tămîie în biserica Vasili Blajenîi, să ciugulească o zacuscă cu vodcă pe crucişătorul „Aurora“ şi, tot aşa, cu blinele, cu balîk afumat şi cu spirtoase, pînă la groapa din berevoieştii Ekaterinburgului.
„Păi, n-avem şi noi ciuruiţii noştri?“, au exclamat cu mîndrie patriotică plagiatorii balşoiului turism din subordinea Elenei Udrea şi au purces, în cadrul programului „o Românie de cacao“, la ademenirea guguştiucilor occidentali pe drumul parcurs de nea Nicu şi de Leana lu’ Pîrţag din Scorniceşti la zidul din Tîrgovişte, pînă la moaştele sfinte din Ghencea Militari. Evident că de-a lungul traseului gurmanzii nostalgici vor avea posibilitatea să guste din delicateţurile Epocii de Aur, adică pîine pe cartelă, tacîmuri de zburătoare, adidaşi de purcel şi răbdări prăjite stropite din belşug cu n-avem bere.
Îngrozit de ideea acestui jalnic pachet turistic valah, prinţul Charles a sărit ca fript, recunoscînd în public, basarabeneşte, că „ne ţinem de neamuri“ şi că în venele sale curge sîngele lui Vlad Ţepeş, drept pentru care el are de oferit românilor şi străinilor o altă ţară decît cea pe care noi, ca tîmpiţii, ne-o tot asumăm, spălînd cu această ocazie şi ruşinea mămicii sale, care i-a plimbat în caleaşca regală pe cizmarul ratat şi pe fosta vînzătoare de bomboane agricole.
Republicanul din mine s-a fleşcăit definitiv imaginîndu-mi minunea dumnezeiască de a-l alege ca domn al acestor ţinuturi pe cel ce nu s-ar ruşina să-şi pună pe blazon carul cu boi şi şura ardelenească, tulburat peste poate de Evul Mediu întîrziat în secolul 21 deasupra munţilor noştri încă necorupţi, regele cosaş, vrăjit de tocăniţele arhaice şi de rezervaţia bunului-simţ ţărănesc, fulgerat într-o bisericuţă de lemn de versul blagian „sîngele meu ca un val se retrage înapoi în părinţi“.