Lupta dintre Partid și Securitate a început în 1957, imediat după plecarea rușilor. Pe vremea lui Ceaușescu, a fost cîștigată de Partid. Partidul a subordonat Securitatea începînd cu anii ’70, iar de atunci și pînă în decembrie 1989 Securitatea s-a văzut nevoită să slujească Partidul și să comploteze în secret împotriva lui.
Azi, după cum arată lucrurile, această luptă pare că s-a tranșat invers. Noua Securitate a învins partidele, le-a acaparat deciziile și structura de conducere și le impune direcția politică. Cine e noua Securitate rămîne aceeași întrebare cu răspuns evaziv, care amestecă șefii politici ai instituțiilor militarizate cu generalii rezerviști din Servicii, cu capii politizați ai Justiției și cu uriașa rețea de firme securiste care căpușează statul. Aceste entități împreună controlează informațiile despre populație, resursele naționale, companiile de stat, domeniile strategice ale economiei (energia, IT-ul, exportul de resurse naturale), societatea civilă, politica și media.
Partidele de azi și-au pierdut bruma de deprinderi democratice. Ele au fost trecute prin procedeul „reeducării“ judiciare, adică epurate, înfricoșate și reconfigurate. Cu ajutorul măciucilor penale, administrate în numele anticorupției, partidele au fost forțate să accepte o farsă politică mai reușită decît vechea persecuție a chiaburilor sau exploatarea omului de către om.
PNL e condus azi de o ființă fără merite, un yesman cu trecut precar, fericit să dea din coadă și să pocnească din călcîie. Cîțu e ținut de nas cu atacul speculativ la adresa leului, un dosar cu efecte penale grave dacă e pus pe rol. Înaintea lui, PNL a fost condus de Orban, interceptat în dosarul mitei de la Urdăreanu și tratat cu NUP după ce omul s-a angajat să sprijine orbește reinstalarea lui Iohannis la Cotroceni. Orban are multe alte dosare în sertar, cel mai cunoscut dintre ele fiind Transalpina.
Iohannis, perindat și el pe la conducerea PNL, e atît de vulnerabil cu afacerea retrocedărilor ilegale către FDGR, încît s-a considerat că poate interpreta rolul de președinte-marionetă două mandate la rînd.
USR e condus de Barna, șantajat cu dosarul fondurilor europene. PLUS e condus de Cioloș, om al sistemului, controlat de Servicii prin dovezi ale activității sale în folosul unei puteri străine.
PSD îl are în frunte pe Ciolacu, aspirant neobosit la grațiile SRI, despre care pesedistul crede, pe bună dreptate, că îți poate netezi sau distruge cariera. Ciolacu e supravegheat de Tudose, om cu rădăcini mai profunde în Servicii, cu doctoratul plagiat la SRI, prefațat și postfațat de Coldea și Maior. Tot la vîrful PSD se învîrte Grindeanu, om numit de SRI la Ministerul Comunicațiilor și la ANCOM, cele două instituții prin care Serviciul își injectează legislația în societate.
Această amplă dez-democratizare a partidelor a dus, în mod vizibil, la o scădere dramatică a nivelului politic și intelectual al vieții publice. Contraselecția liderilor politici și subordonarea lor intereselor aplicate ale sistemului a uniformizat prostia. Partidele dreptei, de la care se așteptau multe și care promiteau ceva mai multă inteligență, cultură și morală decît livrase PSD, sînt azi la egalitate cu Ciolacu, Tudose, Dăncilă, Grindeanu. Asta în ceea ce privește competența. E de văzut cît de repede îl vor egala la corupție pe Liviu Dragnea.