Departamentul de Stat al SUA tocmai și-a publicat raportul despre situația democrației din România. Nu stăm neapărat rău, dar mai avem unele lipsuri, trebuie să recunoaștem.
Cică e nasol-nasol la capitolul libertatea presei. Spune acolo, în raport, că libertatea presei a avut de suferit anul trecut, după ce Mălin Bot a fost concediat de la România liberă. Și a suferit și mai rău libertatea presei atunci când ăia care l-au concediat pe Mălin Bot au fost, la rândul lor, puși pe liber de la aceeași România liberă.
Din păcate, raportul Departamentului de Stat a fost scris cu luni în urmă, așa că n-a prins în paginile sale un alt atentat la libertatea presei: plecare lui Tăpălagă și a lui Pantazi de la HotNews. Dacă mai apăreau și cei doi în raport ar fi fost foarte clar pe ce drum mergem, iar Trump n-ar fi avut pur și simplu altă variantă decât să ordone niște intervenții strategice cu rachetuțe, ca să oprească cineva, cumva, aceste sinistre încălcări ale libertății presei.
Probabil că distanța prea mare dintre capitalele celor două state distorsionează atât de tare realitatea. Să deplângi într-un document aparent serios, cum este raportul Departamentului de Stat, punerea pe liber a lui Mălin Bot, în loc să te îngrijoreze faptul că un astfel de personaj a lucrat în redacții de cotidiene importante, e o dovadă a ruperii de realitate. Să-i plângi pe Orcan și pe ceilalți, concediați de Adamescu Junior pentru că nu și-au îndeplinit norma de slugărnicie asumată la angajare, înseamnă, iar, să n-ai habar despre ce se întâmplă în media din România cu echipele închegate de mercenari.
Dar totul merge spre bine. Plecată de la România liberă, care decedase, oricum, de multă vreme, chiar dacă familia Adamescu nu voia să recunoască, mânărind cifrele de vânzări, echipa condusă de Sabin Orcan pare a fi dat de un zăcământ de petrol îngemănat cu aur, diamante și bitcoin. Din economiile lor de oameni strângători, cei pe care-i deplânge Departamentul de Stat reușesc, iată, să plătească franciza deloc ieftină pentru o ediție locală a Newsweek. Și uite-așa apare pe piață, în condițiile în care punctele de difuzare a presei dispar, o nouă publicație tipărită, cu standarde jurnalistice înalte și care speră să vândă 10.000 de exemplare.
E greu, astăzi, să mai lansezi pe print o publicație care nu pleacă, din start, cu handicapul unei plăți regulate pentru posibilitatea de a folosi un nume, d-apăi să mai ai și povara asta în spate și să explici, senin, că poți ține o publicație ca Newsweek doar din economiile tale de ziarist cinstit. Într-o piață în care publicitatea pentru presa tipărită aproape că a dispărut total, să susții o revistă până în momentul în care ajungi, eventual, să câștigi suficient de mulți bani din vânzări înseamnă să speri că nimeni nu se întreabă în mod serios de unde ai banii. Da, există publicații care se susțin din vânzări, în continuare, dar nu au de plătit chirie pentru nume și layout și, oricum, nu plătesc salarii atât de mari încât oameni precum Orcan să poată economisi din aceste salarii sumele necesare lansării unei noi reviste.
Secretul stă nu în ceea ce se întâmplă anul acesta în România, ci în ceea ce se va întâmpla anul viitor și peste doi ani. Urmează doi ani electorali în care se simte nevoia de suflu nou în presă. Vechile platforme de propagandă au obosit și s-au cam tocit, iar oameni care n-au avut nici o jenă să-și ofere serviciile oricui le solicită și plătește au nevoie, totuși, de umbrele mai credibile. HotNews sau România liberă se prăfuiseră rău și duceau în cârcă ștampila de publicații băsiste, ceea ce nu mai cadra cu ideea unor construcții politice noi. Să muncești atâta ca să-ți faci un partid curat și neîntinat, dar să te bizui tot pe aceleași mijloace defecte ar fi fost o greșeală strategică.
Poate de aceea era nevoie de un site precum cel al lui Tăpălagă și Pantazi, care să combine străvechile practici de a confunda comunicatele procurorilor cu adevărul absolut cu exclusivități venite de la formațiuni în curs de înființare și cu analize făcute pe surse, pornind de la informații care urmează a nu se confirma.
Poate de aceea este nevoie și de o nouă platformă pentru oameni de o valoare inestimabilă precum Mircea Marian, ale cărui urechisme n-au fost niciodată întrecute decât de slugărnicia-i ieșită din comun.
Nu putem decât spera că lucrurile nu se vor opri aici. Că nu ne vor prinde campaniile electorale doar cu publicațiile cele noi ale lui Orcan și Tăpălagă. Mai e vreme pentru noi și zguduitoare apariții în domeniu. E drept, legendara doamnă Anaconda nu se mai ocupă de finanțarea la bucată a ziariștilor, dar cineva trebuie să-i fi luat locul în instituție. Și ce dacă nu mai sunt bani? Ce, nu se poate face presă pe mandat de siguranță națională?
