L-aţi văzut pe preacuviosul Sudalmie de pe aeroport? I-aţi auzit repertoriul de înjurături? Cîtă imaginaţie, ce bogăţie stilistică! Adevăr grăiesc eu vouă, de aia trebuie predată religia în şcoli: harul creativităţii nu se dobîndeşte de la un pîrlit de dascăl, trebuie musai un popă!
Acestea fiind spuse, cred că vă e clar de ce e foarte bine că îndoctrinarea religioasă începe de la clasa 0. Aşa e normal, că trăim într-un stat laic, amin. Unii cred că o singură religie e destul: în definitiv, şi generaţiile pre-’90 au crescut cu „un singur gînd, o singură voinţă“ şi uite ce societate mişto a ieşit după aia. Noi zicem că nu-i destul: în graba lor, păgînii de la Educaţie le-au uitat fix pe alea mai importante. Pocăiţi-vă, păcătoşilor, şi citiţi în continuare.
1) Biserica Monstrului Zburător din Spaghete – Pastafarianismul (zis şi The Church of the Flying Spagetti Monster) a apărut şi-a înflorit sub grija profetului Bobby Henderson. Că povestea a pornit ca un protest la adresa dobitocilor care au decis să predea teoria creaţionistă în orele de biologie, asta nu mai interesează. Noua religie are deja „milioane, dacă nu chiar mii de adepţi“, toţi încredinţaţi că Pămîntul a apărut după ce dihania din titlu s-a făcut rangă cu bere. Ceea ce e perfect normal, pentru că raiul pastafarian e un vulcan cu bere şi o fabrică de stripteuze. Din păcate, ea nu va cuceri niciodată întreaga lume pentru că are doar principii de bun-simţ, fără nici o umbră de bigotism, rasism, lăcomie, pedofilie sau condamnări la moarte pentru ghiaurii necredincioşi.
2) Cultul Jedi – Împăratul Palpatine e oale şi ulcele, binele a înfrînt încă din anii ’80, deci nu e nici un pericol să vă botezaţi copiii în legea lui Yoda. Practic, aveţi numai avantaje: cei mici învaţă să nu pună gumă în părul colegelor şi nici să nu le pipăie pe ţîţe cu forţa lui Vader. Mai mult, ei află cum să-i dea lu’ tati telecomanda sau berea din frigider fără să mişte un deget. Şi nu vă faceţi griji: maeştrii Jedi le spun micuţilor că nu aşa pot scoate bani din portofelul părinţilor, pentru că asta duce pe partea întunecată a Forţei şi, mai ales, pe partea învineţită a curului. Şi dacă învăţătura dă greş şi plozii o iau totuşi pe calea întunecată? Ce să zic: Sith happens!
3) Inorogul roz şi invizibil – Nu, nu trebuie să fiţi musai homosexual şi nici nu cred că ajută. Tot ce trebuie e să vă înarmaţi cu credinţă şi să înţelegeţi că acest fruct al iubirii dintre un cal şi un narval e atît invizibil, cît şi roz. Sau, şi mai clar, inorogul este invizibil tocmai pentru că e roz. V-am lămurit? Super, atunci puteţi merge cătinel la orele de religie pe care statul le-a făcut 99% obligatorii fără să vă mai întrebaţi de ce nu erau dinozauri în grădina Edenului şi de ce era normal ca fiii lui Adam şi-ai Evei să se însoare cu propriile surori.
