Articole din categoria: Minireportaj

În prima zi după Paște am intrat într-un supermarket “no-name” de cartier, pentru că era singurul deschis pe o rază de cinci kilometri. N-am nimic împotriva supermarket-urilor “no-name” de cartier. Dimpotrivă, puțină diversitate nu strică, dar ăsta arăta ca o clonă de Mega Image care făcuse pui cu un Carrefour Express și după aia puii ăia se coțcăiseră cu un Profi. Singura diferență e că, spre deosebire de marile lanțuri, la ăștia la raionul pui morți mirosea a pui morți, […]

Am stat în vacanța de Paște în gazdă la o tanti foarte drăguță și săritoare, care ne-a pus la dispoziție totul ca să ne simțim confortabil. “De-aici controlați centrala, aici bateți de două ori dacă nu e caldă apa la duș. Aici am ascunse niște dulciuri dacă vi se face poftă. A, și-am uitat să vă zic să nu vă apropiați de chiuveta din bucătărie.” “De ce?”, am întrebat noi, anticipînd o problemă de țevăraie sau măcar o interdicție religioasă […]

Săptămîna trecută a fost Școala Altfel. De unde știu c-a fost Școala Altfel? Pentru că, brusc, eu și toți copiii din București am început să frecventăm aceleași locuri selecte de băut cafea în timpul zilei. Iar copiii din ziua de azi sînt foarte OK, nu înțeleg de ce se tot plînge lumea că sînt așa și pe dincolo. De exemplu, am auzit următoarea discuție foarte pragmatică între niște puști de liceu: “Eu dacă iau 3 la franceză, rămîn corijent, nu […]

Am fost săptămîna trecută la un spectacol. Nu contează ce spectacol. Genul de spectacol la care stai pe un scaun, te uiți la ceva și la sfîrșit, dacă ți-a plăcut, aplauzi. Dacă nu ți-a plăcut, pleci la pauză. Lîngă mine erau un el și o ea care filmau cu telefonul și au filmat tot timpul. Dar nu genul de filmat discret în care te prefaci că te uiți la telefon și din cînd în cînd mai bagi cîte un “record”. […]

A venit o doamnă la mine, în metrou: “Pește”. “Nu, Berbec…”, zic io, încrezător în faptul că Neti Sandu îmi zisese că Mercur e în casa banilor și habar n-am ce înseamnă asta. “Pute a pește! De la tine!” Mă miros neîncrezător, destul de sigur că făcusem duș de dimineață, după care într-adevăr simt și eu mireasma morții dîndu-mi tîrcoale, ca ANAF Sector 4 la contribuțiile sociale din 2014. Îmi scot ghiozdanul cu o bănuială sumbră și văd o spîrcîială […]

Nu știu oamenii din Cluj ce probleme au la metroul lor, dar la metroul din București, mai precis la Piața Victoriei, singura piață din România botezată după un salam, în care lucrează niște cîrnați, există o problemă recurentă cu oamenii care dau să cadă de pe peron. O fi efectul “fluture”, care zice că dacă un fluture bate din aripi în Brazilia, unda de șoc va provoca sigur o reacție în lanț care va duce inevitabil la o defecțiune pe […]

În fiecare zi trec, la metrou, pe lîngă un butic cu de toate. Nu știu dacă vă mai amintiți buticurile cu de toate, dar imediat după Revoluție erau văzute ca niște ambasade ale unui trai mai bun. “Poftim? Un magazin care vinde dulciuri turcești, blugi, radiere, dresuri de damă și jucării chinezești, toate la un singur loc? Fugi de-aici, dom’le, că nu există așa ceva! Dac-ar exista ar însemna c-am reușit în viață.” Între timp, magazinele cu de toate au […]

Ca utilizator feroce de smartphone nu cred c-am vorbit mai mult de 15 minute la telefon în ultima lună, în total. N-am avut nevoie. Am revenit la epoca de aur a scrisorilor în care ne trimitem unii altora hălci de text, pe cinșpe chat-uri și platforme sociale diferite ca să evităm să vorbim unii cu alții. E sociopat, dar cui îi pasă? Așa am ajuns din greșeală, într-o zi, în agenda telefonului, unde am descoperit o cohortă de supereroi Marvel […]

Am văzut recent pe Netflix un documentar despre conspiraționiștii pământului plat. Se numește Behind the Curve (Orizontul plat). Îl recomand. Filmul răspunde, într-un mod captivant și comic, la câteva întrebări elementare: cine sunt ei, ce cred și ce vor. În plus, ilustrează foarte bine o trăsătură pe care-o au toate mișcările conspiraționiste: nevoia afectivă de a crede într-o conspirație, o nevoie care te face apoi imun la orice infirmare știițifică, la orice demonstrație cu logică și fapte că tu, de […]

Am un McDonald’s în apropiere și uneori mai trec pe-acolo dimineața, să mănânc ceva pe fugă sau să beau o cafea. Trebuie să recunosc: micul dejun de la McDonald’s e decent. O fi oribilă mâncarea în restul zilei, când toate senvișurile au o chiflă dulceagă și-s pline de sosuri scârboase, dar dimineața chiar poți să mănânci ceva vag rezonabil. Loc să ai. Și aici ajungem la adevărata problemă. În general, în McDonald’s-uri n-ai loc de puștime. Preșcolari pe care-i aduc […]

Există un lanț trofic al mașinilor, iar pe treapta cea mai de jos nu se află cele mai mici și mai slabe, ci cele mai ieftine. În cazul parcului auto de la noi, e vorba de Dacia 1300, acest iepure lent și capricios al șoselelor. La doi pași de blocul meu, am văzut una parcată într-un capăt de trotuar. Având o vârstă, arăta cam jerpelită și avea tabla ușor îndoită, dar în rest se vedea că proprietarul o întreține și […]

Am observat că românii nu știu să stea la coadă. E rezultatul unui studiu pe care l-am făcut pe un eșantion de trei români, care s-au așezat în dăți diferite fix în spatele meu, în timp ce scoteam bani de la bancomat. Cât de aproape? Să zicem că puteau întinde mâna ca să încerce și ei un PIN, în caz că nu mi-l aminteam eu. Nici măcar hoții nu stau așa aproape când te buzunăresc. Oamenii lasă loc pentru o […]

Afară era o zi însorită de februarie și eu abia urcasem în Uber. Șoferul, un gospodar la vreo 55 de ani, cu șapcă de proletar pe cap și cu un Logan care mirosea a haine murdare, a spart gheața cu un pronostic despre vreme: – Eu zic că în martie vine gerul. Situația părea că stă cam așa: acum e cald, e frumos, bate soarele, dar asta n-o să mai țină mult. În martie vine gerul, dar ăla o să […]

A apărut o nouă ambulanță neagră care fură copii pentru organe. Doar că nu e ambulanță neagră, ci e un bărbat cu un PoS în mână, și nu fură copii, ci bani de pe card, în autobuzele aglomerate din București. Prima oară a apărut o poză neclară pe Facebook, dar a fost de ajuns. Doar pentru că, teoretic, dacă nu știi prea multe, așa ceva pare posibil, mulți s-au inflamat ca în fața unui atac iminent la portofele. N-am văzut […]

Din sutele de copaci care s-au prăbușit sâmbătă din cauza ploii înghețate, unul a căzut în fața blocului meu. Și nu oricunde, ci fix de-a curmezișul singurei alei de acces în bloc. Ca să treci de el trebuia să te lași în patru labe și să te strecori pe sub trunchi, atent să nu aluneci, cu echilibrul tău precar, pe gheața de pe alee. Pentru un adult tânăr nu era mare lucru, însă pentru pensionarii de la mine din bloc […]

Am observat o specie aparte de pietoni. Sunt acei oameni care, în timp ce traversează aiurea și văd că mașinile se apropie de ei, fac semne disperate cu mâinile. Mi s-a întâmplat zilele trecute, în timp ce plecam de la un semafor. La pietoni se făcuse de mult roșu, dar pensionarii, văzând că mașinile continuă să stea pe loc, prindeau curaj și traversau oricum. La un moment dat, s-a făcut verde la mașini, iar fix în fața mea era un […]

Dacă vi se pare că taximetriștii din București sunt acum niște domni, explicația e simplă: restul au migrat toți pe Uber. Am mers, între Crăciun și Revelion, cu taximetristul absolut. Doar că nu era la Pelicanul, Cobălcescu sau Leone, ci la Uber, într-un Logan alb și zdrențuit care ascundea probabil un trecut plin de traume. La început, șoferul s-a plâns că nu merge treaba, așa cum numai taximetriștii știu să o facă. Îmi imaginez un frizer care procedează similar: ”E […]

Nu-mi place să cumpăr mâncare din timp și să fac provizii pe mai multe zile, așa că mereu când se-ntâmplă să fie orașul mort și toate magazinele închise din cauza unei sărbători mi se pare că trebuie să trec ca de un mic haos postapocaliptic, o scurtă secetă ca aia din ’46, de după război. Brusc, îmi cobor foarte mult standardele cu privire la mâncare. O pâine expirată de două zile e încă bună, iar pastele uitate prin dulap de vreo […]

Eram zilele trecute în metrou. Mi se mai întâmplă. Obosit, în aglomerația moderată, stăteam jos, pe scaun, și citeam presa pe telefon. Prin fața mea alerga și chicotea un copil de șase ani cu ADHD, care nu uita să sară și să bată din picioare la intervale haotice. Din când în când, se mai așeza lângă maică-sa, care-i dădea să muște dintr-o ciocolată, după care-l trimitea iar la joacă, să alerge prin fața oamenilor obosiți pe care zarva lui îi […]

Într-o noapte, pe la vreo zece, țîîîîîîîr-țîîîîîîîr telefonul. Număr necunoscut. Să fie o urgență? Să fie greșeală? Să fie nesimțire? Plutea misterul în aer. Răspund și, brusc, mă lovește uraganul sonor. – Firmadesecuritate, pentruactivareammsmmmghsm!” – Poftim? Bre, repetă, că nu pricep. Femeia, îndatoritoare, repetă. – Firmadesecuritate, pentruactivammemmmrrrrrrng! Poate a fost și un nihaha la final, nu știu sigur. În orice caz, ghiceam mai mult decît auzeam. Molfăia gagica sunetele de parcă erau covrigi. În final, pe la a cincea încercare, […]