Articole din categoria: Reportaj

Începuse, anul trecut, să bată un vînt de primăvară și normalitate dinspre aeroport. Apa, dușmanul de moarte al oricărui agent de pază, devenise legală. În sensul că da, puteai să treci cu apă de băut de poarta cerberilor cu un singur cap. Bine, o scanau, verificau să aibă de două ori mai mult H decît O, da’ orișicît, nu mai trebuia să cumperi alta la un preț de trei ori mai mare plus/minus un rinichi. Și trebuia să precizezi că […]

Ora 11 și 15 minute. Trenul arhiplin ar fi trebuit să plece din Gara de Nord de 20 de minute. Dar cum toată mișcarea e relativă, trenul relativ stă. De mișcat, însă, mișcă în final nașul. De un calm imperial, omul anunță cel mai banal lucru din univers: „Deci trenul întîrzie vreo zece minute“. Nu „Ne cerem scuze“, nici vorbă de „Ne pare rău“. Buna cuviință și manierele civilizate sînt pentru gay. Or vajnicul ceferist nu acceptă asemenea perversiuni, el fiind […]

Am scris și șters acest început de text, rescris și șters iar, că nici nu mai știu ce naiba plănuiam să scriu. Cum oare aș putea să fac un laudatio festivalului de jazz de la Gărîna? Ar trebui să scriu așa cum reușește Avishai Cohen să cînte la contrabas. Și cum să critic ce nu mi-a plăcut, odată ce am pus acest titlu? Ar trebui să știu despre jazz măcar atît cît a uitat Lars Danielsson. Și, totuși, iată-mă încercînd. […]

Inițial a fost doar o scrisoare recomandată prin care ANAF își manifesta plenar grija față de mine. Parafrazez, pentru că limbajul original ar conduce o lingură de lemn la sinucidere: „Stimate contribuabil, ANAF a ajuns la concluzia că datorați niște bani. N-o să vă spunem nici cît, nici pe ce perioadă, nici, în general, pe ce ne bazăm pretențiile financiare. Farmecul unei femei stă în mister și instituția statului e cel puțin de șase ori femeie, măcar pe București, unde sînt […]

Se mijea democrația printre perdelele trase ale cabinelor de vot, așa cum se mijea dimineața printre norii care n-aveau chef să-i dea soarelui măcar un pumn de cer, cît să-și întindă și el razele după o noapte lungă de paranghelie. Vorba aia, au sărbătorit oamenii pe pămînt, deci vă dați seama ce dezmăț trebuie să fi fost în cer. Mască? Avem. Mănuși? Avem. Dezinfectant? Avem. Un plan de intrare/ieșire cît mai rapidă din secția de votare, pentru că tempus fugit […]

Grindul Chituc este o zonă strict protejată din Delta Dunării. Aici au ars în această toamnă peste 700 de hectare, timp de 20 de ore. A fost o bătălie epică în care au intervenit pompierii, a fost luptă grea cu flăcările, nu s-a reușit mare lucru, animăluțele cu blană, pene sau solzi au fost incinerate în acest ritual anual al piromaniei locale. Noroc că până la urmă au venit ploile. Este evident pentru toată lumea că Rezervația Biosferei Delta Dunării […]

Sîntem în vîrf de pandemie, moartea își turează calul la blană, parc-o și auzi „Mai potoliți-vă și voi cu infectările astea, că sînt femeie bătrînă, am și eu o limită!“. Ai spune, mizînd pe judecata pe care spiritul de conservare o poate aprinde în tărtăcuță, că măcar în ceasul al doilea după douășpe au priceput și simpatrioții că trebuie să se protejeze Să se ferească. Să se apere singuri, pentru că statul român îi apără doar de o viață mai […]

Isteria pandemică a luat Delta Dunării pe sus, mai rău ca viitura. Tocmai când băieții cu HoReCa se dădeau de ceasul morții prin aprilie că o să fie prăpăd în Deltă, că vor da faliment cu toții, că în Rezervație nu vor mai supraviețui decât pelicanii, nuferii și știucile, a venit urgia turistică. Spectacolul mașinilor de lux parcate în Tulcea, lângă port, sau prin parcările cu ponton la Dunăre a fost semnalul că locuitorii nu vor părăsi acest ținut calamitat de tot […]

Ca orice mare afacere bazată pe meritocrație, Academia Română se luptă cu impostura, însă, de fiecare dată cînd o face, se umple singură de vînătăi. Umbra Elenei Ceaușescu, chimista de renume mondial, se întinde peste nemuritori ca o mantie de polimeri. Sistemul coteriei, al favoritismului, al trecutului securist și al imposturii dăinuie, în dauna meritocrației, ca pe vremea Răposatei. Bunăoară, la capitolul „primiri în Academie“, pe 24 septembrie are loc episodul trei dintr-un serial început în februarie 2019 și continuat […]

Acum vreo unsprezece ani, dacă nu mă înșel, Ivan Patzaichin l-a întâlnit pe Teodor Frolu. În Deltă, la Uzlina, la un festival gastronomic. Doru (Teodor) venea din zona antreprenoriatului, a designului și imaginii, zone în care se mișcă, natural, și astăzi. „D“-ul din DC Communication, probabil cea mai veche firmă românească de PR, vine de la Doru. „C“-ul vine de la Crenguța. Ivan venea din legenda celui mai mare campion român al tuturor timpurilor. Așa face el: din când în […]

Ce poate să fie mai frumos decât să iei în piept urcușul potecii de munte și să te pierzi prin verdele umbros al pădurii? E aerul curat, este liniștea sufletească, găsirea adevărului absolut despre lume și viață, un adevăr care zace cu siguranță ascuns pe undeva printre licheni neștiuți la o margine de poiană. Îmi zicea nea Ichim, un pensionar hâtru, fost maistru la uzina ARO Câmpulung, că distrugerea unei fabrici este neșansa unei generații. La o adică, zicea el […]

Nu este nicio exagerare să spui că, prin anii ’90, românii stabiliți la New York plângeau mai tare după gustul roșiilor din România decât după cei dragi rămași acasă. Papilele gustative aveau convulsii în limbile românilor din America, iar dacă amintirile roșiilor se combinau cu halucinația gustului de telemea de oaie și cu aroma cojii crocante de pâine intermediară, înmuiată țărănește în zeama lăsată de roșii, atunci depresia năimitului era gata. Dar nu trebuie să judecăm pripit această melancolie transatlantică a […]

Nu credeam că voi găsi vreodată în inima Deltei lucrători nepalezi. Totuși i-am întâlnit la Mila 23, când am oprit barca la un restaurant, cu ocazia unui caras proaspăt prăjit, cu doi țânțari naivi căzuți în mujdei – scoși de acolo vii și nevătămați, semn că totuși usturoiul nu era chinezesc. A venit o fată la masă, cu capul plecat și ochii în pământ, așa cum învață fetele la 5.000 de metri altitudine, unde oxigenul este rarefiat și bărbații sunt […]

O plajă sălbatică, pustie, strânsă între mare și Deltă este un lucru rar în lume. Când analfabeți plini de bani se îngrămădeau în corturile de fițe ale lui Mazăre pe la Mamaia, pentru a plimba roabele cu șampanie scumpă printre parașutele botoxate și siliconate, gata să tragă moca pe nas marfă bună de la bombardieri, existau și romantici rupți în cur care se mulțumeau cu singurătatea nisipului de la Corbu, Vadu sau Sfântu Gheorghe. Vorbim despre cei care apreciază un […]

Pe litoralul românesc al Mării Negre (die rumänische Schwarzmeerküste), tot ceea ce se găsește între vărsarea brațului Chilia în Marea Neagră și Capul Midia este plajă sălbatică. Nu neapărat și neamenajată. Această bucată a litoralului face parte din Rezervația Biosferei Delta Dunării și, teoretic, fără o modificare a regulamentului plajelor din Rezervație nu se poate amenaja nimic aici. Mai există, de asemeni, regulamentul Apelor Române, care prevede interzicerea construcțiilor definitive mai aproape de 150 de metri de malul mării și […]

Behăie Facebook-ul de postări cu o nesimțită care a rupt bujori de munte în Iezer – Păpușa. O avalanșă de indignați o acuză pe gospodina horticultoare că a distrus un monument al naturii, dar când eram pe punctul să credem că ecologiștii buni sunt mulți aici, la noi, iar greșiții puțini, mediul virtual ne-a mai arătat o imagine a Apocalipsei. Așa am văzut cum s-a umplut platoul Bucegilor cu sute de mașini care au dus mititelarii la grătare în golul […]

Am găsit-o pe Brazilia, o țigancă florăreasă, femeie respectată printre neamurile ei, în piața din Mioveni.  Uite așa, din vorbă în vorbă, ba despre zambile, ba despre panseluțe, am aflat că are un of adânc în suflet cu nepotul ei care a plecat în America, despre care nu mai știe nimic de mai multe luni. America este țara tuturor posibilităților, un tărâm multicural unde – chiar și fără prea multă școală – de ce nu și-ar găsi loc sub soare […]

Despre incendierea Deltei Dunării, ca parte dintr-un ritual care încearcă să demonstreze că fără piroman balta nu ar mai fi fost baltă, am mai scris. Dacă ai putea să explorezi mintea omului din Deltă prin rețelele neuronale, ai găsi impulsuri electrice care străbat sinapse asemănătoare omului din Bărăgan care dă foc miriștei până la orizont. Ideea este că dacă ia foc tot Bărăganul, ca parte a Universului mare, cu sate și orașe până la orizont, asta contează mai puțin, atâta […]

– Ce a mai rămas din Deltă, Delta aia după care plângem astăzi toți, așa cum era ea acum 30-40 de ani?  Peste 100.000 de oi, mai mult de 20.000 de vaci, în jur de 1.500 de porci crescuți liberi? Cai și capre pe unde vrei și pe unde nu vrei…Pe 30.000 de hectare, unde pe vremea lui Ceaușescu se făcea piscicultură intensivă, astăzi pasc vacile și se întoarce glia pentru porumb. Probabil că aproape o mie de bărci cu […]

Întotdeauna când ajung la limanul nisipos care desparte Marea Neagră de Deltă am senzația că fac o incursiune în vremuri biblice. Probabil am senzația asta pentru că acolo este un permanent tumult al zămislirii lumii, un joc al formelor schimbătoare în care stuful bălții și valul mării desenează nestatornic un fragment de continent cu margini vremelnice. Se simte în peisajele mângâiate de vântul sărat ceva din ecoul Potopului, este fără doar și poate un loc în care sfârșitul se disipează […]