Dacă tot se mai crede preşedinte al tuturor românilor, Băsescu trebuia să-i prezinte scuze Regelui de ziua lui, pentru mitocăniile de o sinistră imbecilitate pe care le-a debitat despre el. Iar monarhiştii care stau încolonaţi în spatele mitocanului ar fi putut să lase o zi partizanatul – Noi sîntem cei puri! se proclama zilele trecute unul dintre ei – pentru a-i face o plecăciune singurului om din ţara asta care merită aşa ceva, fără a lăsa loc de îndoială. N-ar fi avut importanţă că de ziua Regelui monarhiştii lui Băsescu ar fi dat nas în nas cu inamicul Crin şi cu inavuabilul Iliescu.
Cînd mergi în pelerinaj n-are importanţă cu cine te întîlneşti, ci încotro te duci. Dacă a găsit el, Iliescu, drumul Damascului, putea să se obosească şi Băsescu pe calea regală.
Ziariştii care au stat pînă zilele trecute sub pulpana lui Sima brokerul au ratat ocazia de a nu scrie tîmpenii despre singurul nostru contemporan care merită un monument, în viaţă fiind. Cînd dai ochii cu istoria, îţi laşi vuvuzeaua acasă şi nu spargi seminţe ca pe maidan.
În 1944, la Carei, trupele române nu s-au grăbit să treacă graniţa pe 24 octombrie, deşi ar fi putut. Au aşteptat să se facă 25, ziua Regelui, înainte de a face pasul dincolo. Chiar dacă eşti republican pînă în bombeul pantofilor te pleci în amintirea unui asemenea gest şi în faţa omului pentru care a fost făcut. Cînd la mijloc e istoria alor tăi, delictul de ignoranţă e mai ruşinos şi infinit mai grav decît necunoaşterea legii.
Peste douăzeci de ani, cînd mulţi dintre cei care acum se ţin de şmenuri politice închipuindu-şi că fac istorie vor avea parte de o binemeritată uitare, cei ce vor răsfoi albumul cu instantanee de azi îl vor recunoaşte, nu mă îndoiesc, pe Mihai I. Şi nu mă îndoiesc că, în cel mai bun caz pentru Băsescu, se vor întreba intrigaţi cine-i agitatul mic şi chelios de lîngă Rege.
Exclusiv online