De mai bine de o lună de zile s-a întîmplat ceva rău. S-a deschis „La Boucherie Française“, un magazin franţuzesc cu brînzeturi, vinuri şi carne. Un kilogram de carne de vită Aubrac costă cît două oi luate din Obor, cît un frigider plin cu parizer, cît retina unui puradel din Zăbrăuţi. La asemenea preţuri puse pe-o pulpă roşesc pînă şi băieţii care fac trafic de carne proaspătă cu Italia sau Spania. Cînd vezi un astfel de material în ziare şi pe TV te poţi gîndi că e publicitar sau, cel mult, inedit. Însă cam atît.
Ei bine, lucurile nu s-au oprit aici şi carnea a revenit în prim plan zi de zi. Puţini oameni au fost jeliţi public mai vîrtos ca vaca Wagyu. Şi pentru că cineva trebuia să fie vinovat de faptul că românul de rînd nu-şi permite o halcă din cadavrul răposatei vaci, s-au făcut comparaţii cu salariul mediu pe economie şi cîte sute de grame şi-ar pemite o familie. De parcă toţi ar trebui să-şi cumpere Ferrari sau icre violete de la peştele-maimuţă. În glasul îndurerat al celor de la Realitatea TV urla foamea a milioane de români nedreptăţiţi că nu pot să le rîgîie în nas vecinilor parfumul discret al Boucheriei. Şi, pentru că a fost vorba de salarii şi sărăcie, s-a creat imediat legătura cu Boc, cu Udrea, cu Băsescu.
Aşa se face că, încercînd să vorbească despre rochia Elenei Udrea, acestor jurnalişti li se aruncă în faţă preţul piperat al propriei prostii: Ce legătură are rochia ministrului (expresie care nu a mai făcut o aşa carieră de la Năstase încoace) cu sărăcia?… Nu cumva aceeaşi ca aia dintre vaca argentiniană şi pensia românească?
Păi, tocmai că are. Însă degeaba mai spui asta, pentru că, în afară de proştii care te cred că nu-şi permit unicorn la proţap din cauza lui Boc şi a Elenei Udrea, nu mai e nimeni pe fază. Cînd Michelle Obama se îmbracă de la Mini Prix, iar Angela Merkel de la SH, nu e firesc ca tocmai Udrea, fata incapabilă şi incultă, să sfideze. A mai făcut-o cu un credit de 3 milioane de euro plătit în vreme ce de la UE se absorb fonduri cît să cumperi hîrtie de imprimantă la Ministerul Turismului.
Şi uite-aşa, în loc să se ia la trîntă cu animalul politic viu şi care se serveşte singur pe tavă, gătit în steluţe, oţărîţii noştri jurnalişti se mulţumesc cu moaştele comestibile ale vacii japoneze.
Articol apărut in revista Caţavencii din 24 august 2011, Nr. 9