Deodată, Traian Băsescu s-a trezit smuls. O mînă necunoscută l-a pipăit pe cap şi cînd, într-un tîrziu, a dat peste ce căuta, l-a apucat de şuviţă şi l-a ridicat. S-a pomenit urcînd în tării şi a privit în jos, acolo unde pieile lui de şarpe năpîrlit se încolăceau cu rămăşiţele unui destin de comandant tînăr, de contrabandist şi de colaborator al Securităţii. Înălţimea l-a îmbătat repede, dar el era obişnuit cu beţia şi nu a lăsat să se vadă decît mulţi ani după aceea, cînd pentru ceilalţi era prea tîrziu.
Azi e sus, e preşedintele ţării, şi graba cu care mîna monstrului l-a extras din anonimat atîrnă greu. De aici, din vîrful catargului, aruncă cu vorbe, cu priviri chiorîşe, cu dosare, cu ameninţări şi cu tot ce-i permite înălţimea constituţională a crăcii pe care stă. Aşa l-a nimerit în cap pe Andrei Pleşu cu o portocală stricată din stocul lui marinăresc, în aplauzele unor retardaţi care atîrnă de ramurile mai coborîte ale copacului. I-a fluturat la televizor mapa profesională, cum zice dînsul, adică dosarul de cadre de pe vremea cînd consilierul Andrei Pleşu făcea eforturi să-i alfabetizeze miştourile. Un om educat pe maidanul de la prova, care la tinereţe a bătut Levantul, dar n-a reuşit să-l citească nici la bătrîneţe, un om pe care urnele şi norocul l-au extras dintr-o lungă corigenţă, nu s-a mulţumit doar să-l apostrofeze pe cel mai bun şi decent vorbitor de limbă română, ci i-a mai spus şi „Pleşu“. Tare, gagiul!
Tot săptămîna trecută, domnul preşedinte
a revenit la cea mai rentabilă obsesie a lui: „Văd mari ziarişti care spun toată ziua Guvernului ce are de făcut şi cît de prost e el. În schimb, au falimentat gazetele, au rămas să scrie pe blog, ca amatorii“. Trebuie spus că gazetele „falimentate“, adică cele care şi-au restrîns apariţia pe online şi altele care abia respiră, sînt cele care au făcut şi fac opoziţie Puterii. Sînt cele cărora, ani la rînd, cît s-a referit la ele, preşedintele le-a consacrat terminologia de dană-port, cu neuitatele ei tonomate, ţigănci împuţite şi găozari. Cele care au fost şi urmează să mai fie calul de bătaie al delirului golănesc, al persecuţiilor instituţionalizate, al boicotului economic ordonat prin telefon şi al persecuţiei fiscale la comandă. Ele sînt, de fapt, cea mai stabilă realizare a regimului Băsescu, „dîra“ istorică şi dovada scrisă că acest regim a lăsat ceva în urmă.