♦ E august: o revistă a presei începe, ca şi ziarele, cu agenţiile de ştiri, săracele, numai bune să suplinească lipsa de personal sau de chef din redacţii. HotNews, de exemplu, anunţă că sîmbătă, la Sibiu, într-o parcare de centru comercial, se organizează un program de jocuri "pentru a retrăi momente din copilărie". Ca ştirea să devină atractivă pentru români, cineva din agenţie ar trebui să realizeze rolul diacriticelor; nu cred că se vor înghesui prea mulţi la "Ratele şi vanatorii": jocul i-ar face pe participanţi să retrăiască momente nu din copilărie, ci mult mai recente, de cînd nu şi-au plătit ratele şi s-au pomenit că banca le-a trimis vînătorii, să le ia casa ori maşina! De-abia la final (lipsă de profesionalism!) este pomenit singurul joc interesant, "Aspiră berea" – chit că se subînţelegea!
♦ AgerPress ne informează despre un cutremur cu magnitudinea 5,8 produs, ieri, în China, cu răniţi şi clădiri avariate. Nu ştiu dacă e o simplă coincidenţă ori dacă seismul are vreo legătură cu faptul că acolo, în China, tocmai se află Emil Boc. Dacă nu e o coincidenţă, chinezii ar trebui să ne rămînă veşnic recunoscători că le-am trimis un asemenea prim-ministru, deci au avut un cutremur mic!
♦ Mi-a sărit în ochi mărturisirea lui Cristian Tudor Popescu, din titlul editorialului său "Eu sînt Gore" (Gândul). Întîi am crezut că e o glumă, gen aia cu Bibicu, dar nu: CTP a scris despre interlopul Gore şi despre cît l-au promovat televiziunile din Cluj: "Nimeni nu s-a gîndit o clipă că aducerea pe ecran ca vedetă a unui ins cu un asemenea potenţial criminogen e aproape o crimă. {i cînd spun nimeni, mă gîndesc la televiziuni, dar şi la publicul lor. Important era că goriloiul Gore, cu siguranţă, făcea rating, se uita lumea la el.". La urma urmei, dacă e s-o luăm aşa, pînă şi domnul Popescu şi-a înmulţit cititorii editorialului său folosindu-l pe acelaşi Gore, altfel nu l-ar fi băgat în text – mai ales în titlu. Este vară, interesul cititorilor pentru ziarele quality e scăzut, aşadar aştept editorialele "Eu sînt Pepe", eventual "Eu sînt Simona Sensual".
♦ Pe de altă parte, CTP participă la dezbaterea "Adevărul" pe marginea excluderii lui Mutu din echipa naţională şi pare de bun simţ ce zice: "Am avertizat deja că prezenţa lui în prima reprezentativă este nocivă, indiferent dacă joacă bine sau joacă prost. (…) În mod evident că, la cîte ocazii i s-au oferit şi le-a ratat, Mutu e vorba (? – n.cip.) de un personaj defect din plecare. E trist că mai există specimene care spun că mai poate fi iertat, că doar a băut şi el ceva.". Repet, nu am nici o treabă cu fotbalul, n-am urmărit, în 44 de ani, zece meciuri cap-coadă, dar nu cred că e normal să apară prin ziare ştiri de senzaţie "Mutu a înscris, ieri, pentru echipa sa!": în cazul ăsta, ar trebui să se scrie şi că "Profesorul Păscăluţă a pus, ieri, note!" sau "Medicul Alifie a vindecat, ieri, bolnavi!". Sînt meserii, la urma urmei, nu?
♦ Jurnalul Naţional e primul jurnal naţional în care am găsit ştirea că "SEX, BOU, COY, SRI, POL, PUL, PIZ, DEP şi alte 1.512 combinaţii de litere s-au interzis pe plăcuţele de înmatriculare.". În plus, CUR, MUI, MUE – pe lîngă vechile interdicţii POL, SNT, SRI, MAI etc. Mi se pare o măsură abuzivă: fotbalistul Pulhac n-are voie să-şi pună PUL? Dacă sînt fan al desenelor animate cu Coyote, n-am voie COY? Dacă se înfiinţează Clubul Universitar Român, maşinile din dotare nu pot fi personalizate? Da, ştiu că PIZ nu-i frumos, sugerează cuvîntul "pizmă", însă am senzaţia că interdicţiile vin de la nişte oameni care se gîndesc doar la prostii: văd MUE şi nu le trece prin cap (http://www.sersc.org/MUE2008/) Multimedia and Ubiquitous Engineering!
♦ De la Jurnalul Naţional trecem la doar Naţional simplu, de unde aflăm (tannan!) că "Geoană îşi face proiect în afara USL!". De fapt, de plictiseală, a alcătuit un fel de program de criză plin de generalităţi şi sforăieli gen "înţelegerea de către întreaga clasă politică a gravităţii situaţiei", "aducerea de competenţă proaspătă în politică şi în administraţie" etc. M-aş fi aşteptat la un proiect în afara USL mult mai atractiv, Palatul Parlamentului din beţe de chibrituri sau casete cu cerbi pirogravaţi. N-aş fi pomenit despre text, dacă n-ar fi existat un comentariu al cititorului Gogu: "Ce face olteanu’ cind n-are ce face ? Se dezbraca si isi pazeste hainele. Asa si cu Mircea Geoana.". Aş adăuga că "îşi păzeşte hainele pînă vine careva şi i le fură", că DECÎT aşa i s-a cam întîmplat în ultima perioadă…
♦ Un titlu de primă pagină mi-a redat optimismul: "Ancheta <României libere> a băgat spaima în mafia petrolului". Textul face referire la o mai veche "amplă anchetă" pe care n-o ştiu, recunosc (nici nu era vreun link într-acolo), şi care a băgat panică în capii contrabandei cu combustibil. Dragi colegi de la România Liberă, să vă crească o glandă în talpă dacă nu-i aşa? Cînd pot să merg cu ediţia tipărită la benzinărie şi să alimentez mai ieftin? Că şi eu pot scrie mîine "Revista presei de azi a băgat spaimă în ziarele româneşti", dar ele tot slabe rămîn.
