* Am urmărit ieri, pe bucăţi, discursul M.S. Regele în Parlament: vorbea, între senatori şi deputaţi, ca un misionar între canibalii care îl ascultă, pînă fierbe apa. Nu cred că România ar putea redeveni regat – poate, cel mult, voievodat sau cnezat, trib, hoardă sau gintă. Sînt semne că spre aşa ceva ne îndreptăm: de cînd cu promovarea femeilor la nivel înalt, iată, avem deja matriarhatul!
* Pe telecomandă am Realitatea TV – 401, apoi e o pauză (Antena 3), apoi RTV, pe 403. Am început să mă uit cînd la un post, cînd la altul. Cel puţin, ieri n-aveam habar care-i unul şi care-i celălalt (aceleaşi burtiere, titluri, elemente grafice etc.). Sînt sigur că dacă, în virtutea inerţiei şi chioară de somn, Mirela Vaşadi ar încurca sediile şi ar ajunge, dimineaţa, la RTV, cei de-acolo ar machia-o şi ar băga-o în emisie şi nu s-ar prinde nimeni!
* Cineva, acolo, sus, ne urmăreşte: am citit în Libertatea că un cetăţean din zona Pantelimon a surprins nouă obiecte zburătoare neidentificate, care luminau cerul într-un mod oarecum ciudat şi pe care le-a filmat.
Un sceptic ar găsi multe explicaţii – de exemplu, că, pentru prima dată, în acea zonă s-au montat becuri pe stîlpii de iluminat stradal. Dacă nu-i aşa, înseamnă că, într-adevăr, au fost extratereştri în Pantelimon, iar alea, pe care le-a confiscat Poliţia la ultima bătaie între clanuri, nu-s săbii ninja, ci săbii laser.
* Tot din Libertatea aflăm că "Noul Mers al Trenurilor vine cu durate mai scurte de călătorie". Practic, trenurile vor face mai puţin nu fiindcă s-ar fi modernizat infrastructura, ci pentru că s-au anulat mai multe gări şi halte, deci nu mai sînt atîtea opriri. Dacă treaba va merge, se va putea aplica metoda şi pe şosele, desfiinţîndu-se parcările cu WC de pe marginea drumului. Cum vine iarna şi nu te mai poţi ascunde în păpuşoi, să vedeţi cum au să meargă toţi şoferii, cu vezica plină, întins, pînă la destinaţie!
* Click! ne dă veşti proaste: cică România e printre primele 10 ţări din lume care vor rămîne fără populaţie, din cauza natalităţii scăzute. Cercetătorii de la ONU au stabilit data aproximativă a morţii ultimei femei din fiecare ţară, aceasta semnalînd sfîrşitul ciclului de reproducere a populaţiei respective. Mă gîndesc cu jale la ziua în care va răposa ultima femeie din România, ever: vă daţi seama cît vor comenta televiziunile pe tema asta şi cît îşi vor da cu părerea, în direct, Monica Tatoiu şi Paula Iacob?
