Credeam că Giovani Becali nu există de fapt, că a fost un experiment prin care ciudaţii cercetători britanici au încercat să depisteze punctul de regurgitare al românilor. Dar nu a fost aşa. Zilele trecute şi-a pus din nou pe sticlă fălcile de somn puhav prins pe Dîmboviţa. Spunea despre Heinrich Schorsch, vicepreşedintele Gloriei Bistriţa, că este agent SS „dovedit“ şi că „a omorît evrei“. Ţinînd cont că Schorsch avea 2 ani cînd a căzut cel de-al Treilea Reich, e clar ce genocid de sinapse a suferit Giovani.
Ca orice om necitit, căruia reuşita şmecheriilor i-a dat o încredere oarbă în tupeul de Ferentari şi şpiţul înfipt în ouă, Giovani Becali crede că toată umanitatea de pînă acum nu a fost decît o ciornă a lui Dumnezeu ca să-l scoată pe el.
E jenant cum un individ ca Giovani Becali continuă să fie sunat de televiziuni ca să-şi spună opinia pe-o temă sau pe alta, să-şi dea cu părerea. Televiziunile, se subînţelege de aici, cred că există oameni intersaţi de ceea ce zice Giovani. Că, aşadar, există consumatori de Giovani Becali. Asta, oricum ai da-o, e o jignire din moment ce, şi-aici nu am dubii, ei înşişi îl consideră un ţopîrlan a cărui statuie pitică din lumea fotbalului e clădită pe chirpici de flegme. Un agramat care se umflă în cămaşă la oricine, oricînd, doar pentru că nu e de acord cu el şi stropeşte haotic ca o arteziană băloasă, din principiu, nu interesează pe nimeni.
Şi totuşi, omului nostru nu i se spune că vorbeşte prostii nici atunci cînd nivelul emisiilor de cuvinte depăşeşte ridicolul tîmp-haios al copiilor cu probleme speciale.
L-a scuipat pe Terzian, pe Cartianu l-a trimis să se spele pentru că pute, lui Cornel Dinu i-a adus ca argumente într-o dispută picioarele tăiate ale soţiei, pe Mircea Lucescu l-a frămîntat bine în rahat, şi nu e un nume pe care să-l cauţi pe Google peste care acesta să nu-şi fi revărsat înţelepciunea despre mamă, sfinţi şi morţi.
Iar asta de ce? Pentru că trăieşte cu impresia că din grămada de carne împachetată în cămăşi Armani ţîşnesc ca nişte raze, cînd se rostogoleşte spre cîte unul, lichide cu parfum de Dom Pérignon şi pentru că nimeni nu-l tratează ca pe-un băiat şmecher care vrea să i se spună că se scaldă-n şampanie cînd, de fapt, el se tăvăleşte-n rahat.