Tudor Chirilă este un actor și cântăreț român cu foarte mare priză la anumite categorii de public. De la o vreme, Tudor Chirilă a început să se implice în diverse proteste, să ia , public, atitudine. De fapt, de la o vreme, acest lucru a devenit mai vizibil, datorită Facebook, de exemplu. Dar, altfel, Tudor Chirilă se implică civic/social de foarte mulți ani, chiar dacă această informație nu a ajuns multă vreme la cunoștința maselor largi. Albumele Vama Veche și, mai nou, Vama încearcă să abordeze teme cu impact social, dincolo de hiturile care vorbesc despre dragostea din Vamă. “Am să mă întorc bărbat” nu este doar un album/operă rock din 2002, ci a fost mai întâi o piesă de pe primul album, din 1998, dedicată memoriei unuia dintre numeroșii tineri români care, după 1990, s-au sinucis în timpul satisfacerii stagiului militar obligatoriu. “Hotel Cișmigiu” nu este doar un cover facil după hitul-minune al celor de la Eagles, ci și o piesă de revoltă la adresa unui sistem de învățământ cretin, care a improvizat un cămin studenesc într-un hotel insalubru, ducând, indirect, la moartea unui student. Unii spun că tot spectacolul “Am să mă întorc bărbat” prea a picat la țanc în plină campanie de modificare a Constituției, când urma să se prevadă și eliminarea armatei obligatorii, dar acești cârcotași nu pot dovedi că ar fi fost vorba despre un exercițiu de PR al Guvernului Năstase, așa că istoria muzicală va consemna totul drept un album și un spectacol izvorâte din conștiința pură a artiștilor, ceea ce este mai mult decât OK.
Tudor Chirilă nu se implică,
așadar, de ieri, de azi. Doar că de câțiva ani, de când are blog și cont de Fb, e mai vizibil și în zona asta. E dreptul lui, un drept de care beneficiază oricare dintre noi. În plus, el, fiind un model pentru unii, idol pentru alții, în oarecare măsură ar trebui să se simtă obligat să se implice în viața cetății, să arate că-i pasă, că nu e rupt, de fapt, de lumea celor despre și pentru care cântă sau joacă. Așa fac mulți artiști “afară”, de multă vreme, iar implicare lor mișcă, uneori, lucrurile. Avantajul celebrității.
Tudor Chirilă scrie și vorbește
despre corupție, despre hoție, despre ticăloșii care conduc țara și ne fură viitorul. Revolta lui este aceeași ca a multora dintre tinerii care se strâng în fața scenei la concertele Vama, pentru a-și oferi un moment de relaxare sau de visare pe muzica lui Chirilă și a colegilor lui. Pe Tudor Chirilă, ca și pe fanii lui, ca și pe mine și pe mulți dintre oamenii pe care-i cunosc, ca pe mulți oameni pe care nu-i cunosc și tot așa mai departe, îl preocupă cheltuirea nesăbuită a banului public, furtul acestuia, jaful din administrația publică centrală și locală. Este atitudinea unui om normal, a unui cetățean responsabil, a unui contribuabil conștient că impozitele plătite de el nu se transformă în infrastructură, în școli sau spitale, ci în vile ori mașini scumpe ale celor care fură.
Furtul banului public,
risipirea acestuia fără rost capătă multe forme, mai ales într-o țară populată cu oameni inventivi, așa cum ne considerăm noi, românii. Se fură cu zecile de milioane, en-gros, se fură și en-détail, cu miile sau zecile de mii, se fură sau se risipește și în sume intermediare. E normal să te revolți, ba chiar e foarte indicat să vorbești despre asta, să scrii, să ieși în stradă, încercând să faci în așa fel încât lucrurile astea să se oprească, așa cum trebuie să se oprească orice abuz, orice ticăloșie, oricine ar face-o. Dar ca să o faci mai credibil, să nu pari un ipocrit, ar trebui, în primul rând, să nu fii și tu unul care pune umărul la dispariția inutilă a banului pulic.
Devenind vizibil în zona protestatarilor antisistem,
Tudor Chirilă a devenit și țintă. S-a expus, dar asta li se întâmplă tuturor celor care aleg să nu tacă. Ziariștii știu asta destul de bine, mai ales cei care nu tac, care aleg să nu ascundă anumite lucruri. Unul dintre reproșurile aduse lui Tudor Chirilă a fost acela că, în timp ce îndeamnă lumea să iasă în stradă pentru a opri hemoragia imorală a banului public spre buzunare private, este el însuși un beneficiar al unor astfel de bani, scurși imoral cel puțin din bugetele administrațiilor locale. Dacă suntem de acord că Gabriela Firea cheltuiește aiurea zeci de milioane de lei pentru spectacole inutile din multe puncte de vedere, am putea fi de acord și că multe paranghelii organizate de alți primari, prin întreaga țară, pe bani publici, nu sunt de nici un folos comunităților locale.
Una este ca o primărie să se implice financiar într-un proiect precum Festivalul de Teatru de la Sibiu sau chiar în Untold ori Neversea, ori un festival cum e Rowmania, în Tulcea. Acestea sunt proiecte care aduc turiști, aduc bani comunității, aduc notorietatea localității și o pun pe harta destinațiilor în care cineva s-ar putea gândi să ajungă, la un moment dat, pentru a lăsa afacerilor și bugetelor locale conținutul portofelului propriu. Pentru orice astfel de proiect există justificarea cheltuirii banului public. Un festival reușit, cu mii sau zeci de mii de turiști cheltuitori aduși din afara orașului, poate fi sprijinit din bani publici pentru că acești bani nu sunt aruncați, ci investiți, pe termen scurt, mediu sau chiar lung. Dar de aici și până la a justifica orice manifestare pseudo-muzicală sau culturală organizată pe bani grei în orașe care au probleme cu străzile, școlile, spitalele sau canalizarea e cale extrem de lungă.
Într-un interviu dat
marelui revoltat de serviciu Dan Tăpălagă, Tudor Chirilă încearcă să-și justifice opțiunea de a cânta pe bani publici la diverse manifestări de tip “Zilele orașului în care școlile au WC-ul în curte”, spunând că ăia nu sunt banii primarului PSD sau PNL sau UDMR, ci sunt banii comunității locale și, dacă el cântă pe banii comunității respective, o face pentru că așa a vrut comunitatea, să-l asculte pe el.
De fapt, nu. Nu-i așa. Tudor Chirilă, cel preocupat de modul în care se cheltuiește banul public, participă activ, alături de colegii lui de trupă, la irosirea aceluiași ban public. Acceptând să performeze în spectacole gratuite, susținute exclusiv din bugetele locale, Tudor Chirilă nu răspunde unei cereri a comunității, ci participă la consolidarea imaginii câte unui boiernaș local. Că nu e Firea sau Marian Oprișan, că nu e Cătălin Cherecheș, puțin contează. Orice astfel de spectacol axat pe mocangeală, pretext pentru a înălța spre cer fumul grătarelor cu mici și turnuri din pahare de bere, este, de cele mai multe ori, o dovadă de risipă a banului public. Atât și nimic mai mult. Dacă membrii respectivei comunități și-ar fi dorit să-l vadă pe “artistul Vama”, cum spune Chirilă în interviu, ei ar fi plătit bilet de intrare și ar fi ascultat muzica, nu ar fi lăsat muzica artistului Vama să fie doar fundal de tonomat pentru singurele lor ieșiri anuale în centrul localității, în hainele alea bune, de nuntă sau botez.
Dar poate că asta e cheia
acestui discurs ușor schizofrenic. Tudor Chirilă omul, cetățeanul, contribuabilul este revoltat de risipirea banului public și e bine că e așa. Dar pentru ca el să fie un contribuabil revoltat trebuie să plătească impozite. Pentru a plăti impozite, trebuie să câștige bani. Iar bani, se pare, câștigă mai mulți doar dacă participă sub forma artistului Vama la risipirea banilor publici ai unor comunități prea mici pentru a se revolta, prea mărunte pentru a nu se bucura de circ gratuit.
Se implica pentru bani, la fel ca Tapalaga. Afon la politica, drept si economie, da sfaturi de parca ar fi condus lumea 10 secole. Prostia ucide nu coruptia, dragilor. Nu subestimati niciodata prostia.