Sînt curios, ați încercat vreodată să vă imaginați educația românească așa, ca o operă? E un exercițiu mental interesant. Mai ales dacă urăști opera. Sigur, alăturarea a două chestii atît de îndepărtate pe scara valorilor îi va face pe iubitorii de operă să dea apă la șoareci și să exclame patetic, printre lacrimi: “E împotriva firii să arunci perla în troaca porcilor!”.
Pe de altă parte, nu e cu adevărat momentul să fiți impresionați. Iubitorii de operă plîng cam din orice. Că de aia se duc. Să se scalde într-o piscină de lacrimi și suferință umană. Și să geamă precum Cartman: “Da, lacrimile tale sînt delicioase!”. Da, știu, acum mormăiți doct că exagerez și că-s filistin. Mhm, sigur. De aia opera e singura zonă unde următorul dialog a avut loc:
– Băi, hai să schimbăm și noi tonul, că ne ia lumea de emo! Hai să facem o poveste cu paiațe. Rîde lumea, vindem mai multe semințe la intrare, facem succes!
– Da, super! Hai s-o facem tristă și sinistră și lugubră, să le taie tuturor cheful de viață! Nu, nu ca meniul de la McDonald’s. Mai rău!
De fapt, nu are sens să insist, toată lumea știe cum decurg lucrurile. Dacă el și ea se iubesc, atunci sigur cîntă despre asta un act sau două, pînă cînd și cei mai conservatori dintre privitori sînt convinși că e social acceptabil ca personajele să facă sex. Și atunci el sau ea (eventual și el, și ea) mor în mod tragic. Fix ca-n Game of Thrones, doar că la operă nu vine nici un personaj secundar să violeze post-mortem în timp ce cîntă “Tu Non Sai Niente, Giovanni Neve!”.
Așa, acum, dacă am umplut amatorii de operă de mînie proletară și, probabil, i-am făcut pe unii să plîngă de nervi (nu e nevoie să-mi mulțumiți, mă bucur că v-a plăcut), să revenim la opera de trei parale. Nu, nu aia a lui Brecht, aia a Ministerului Educației. A cărui barcă (mă rog, copaie) a fost zguduită nițel de valurile media ale Bac-ului și admiterilor, dar nu s-a întîmplat nimic grav. A intrat puțină apă la bord, dar asta nu e o problemă pentru niște oameni care oricum sînt obișnuiți s-o facă fleașcă. În plus, toată apa în cauză va curge singură înapoi în mare prin găurile din punte. Stați liniștiți, nu e nici un pericol de înec. Cum? Sună complet ilogic? Atunci încercați alte mostre de logică a educației românești, poate totul devine clar:
– avem licee care s-au specializat exclusiv în producerea de generații de ratați capabile să pice in corpore Bac-ul, iar Ministerul Educației a decis că e logic să continue să le finanțeze;
– avem concursuri pentru inspectorii școlari care sînt boicotate de candidați pe ultima sută de metri (pentru că vă prindeți voi și singuri de ce), iar Ministerul Educației a decis că e logic să nu-i ia la întrebări pe trișori, deși șmenul e vizibil de pe Lună;
– avem manuale alternative, adică manuale care devin alternativ bune sau proaste în funcție de ce lache politruc ajunge inspector în zonă;
– avem ore de religie vreme de 13 ani, din clasa 0 și pînă în clasa a 12-a, și profesori care nu pot pupa postul pînă nu pupă moaștele unui caporegime BOR;
– avem examene a căror dificultate fluctuează de la an la an, mai ales în ani electorali, și despre care încă se mai pretinde că au o logică și o utilitate practică;
– avem facultăți care pregătesc generații de viitori șomeri, pentru că domeniul e mort, îngropat și, în general, pomenit doar pe la emisiuni de istorie antică, iar statul le finanțează în continuare;
– avem un învățămînt preuniversitar bîntuit, posedat și vampirizat de industria meditațiilor (întîmplător, meditatorul e fix profesorul de la școală), iar Ministerul Educației încă n-a făcut un studiu pe foarte mulți bani care să ateste că așa e normal și că profesorii în cauză nu sînt niște viermi care jecmănesc prin metoda public captivus;
– avem anual cel puțin un scandal zemos care se termină în coadă de pește: învățătoarea șpăgară trăiește bine-mersi, învățătoarea nebună din Cluj urlă fericită, iar profesoara care vorbește engleză mai prost decît vorbesc eu nigeriana de pădure predă în continuare limba unui portorican venit acum o lună în Florida, că limba lui Shakespeare sigur nu e;
– avem un simț ciudat al umorului: în țările civilizate există oameni care se îmbracă în paiațe, dar în România avem paiațe care se îmbracă în miniștri și, de 25 de ani încoace, nici una dintre paiațe n-a avut demnitatea să spună: “Finita la commedia!”.