Românescul „It is what it is” face pui. În urmă cu cîteva zile, Elon Musk și-a invitat investitorii la un soi de tehno-party, unde le-a arătat minunea minunilor, Optimus, despre care a spus că „va fi cel mai mare produs realizat vreodată, de orice fel.” Pînă aici, nimic anormal. Musk naște idei mai ceva ca găina cu pui vii. Dar, cu ochii beliți către Europa, mai exact către România, mai exact către Ana Maria Gavrilă, a adăugat: „Viitorul ar trebui să arate ca viitorul.” Și viitorul a sunat bine. Investitorii au căzut în extaz și și-au consultat conturile. Conturile au zîmbit cu gura pînă la urechi.
Dar ce e Optimus, la urma urmei? Un robot umanoid, cum zice geniul nostru, „doar un robot cu brațe și picioare, în loc de un robot cu roți”. E de apreciat și modestia cu care a spus asta, ca o pis of cheic. Într-adevăr, roboțeii au prins mingi de tenis, au servit băuturi, au condus taxiuri. În perspectiva dușmanului comun, Europa, ar putea trage și cu pușca. Ar fi o armă tare scumpă, între 20.000 și 50.000 de dolari, dar, deocamdată, dacă europenii stau cuminți în banca lor, citez, „poate fi profesor, poate avea grijă de copii, îți poate plimba câinele, tunde gazonul, face cumpărăturile, îți va fi prieten, te poate servi cu băuturi. Orice îți poți imagina va putea face”. Și chestia asta s-a lăsat cu gheaț-n spinare. Dar Musk a visat mai departe cu voce tare: „fiecare dintre cele 8 miliarde de oameni de pe Pământ își va dori propriul său prieten Optimus – poate chiar doi.” Ajuns aici am început să socotesc: 8 miliarde înmulțit cu 35 de mii (prețul mediu) face 280 de trilioane (de dolari). În acest moment, întreg Pămîntul va fi tarlaua lui Musk, doar că nu există atîția bani în lume. În total, sînt în circulație 96-142 de trilioane USD în 2025.
Dar unde-i soare e și nor. După ce aburii ușori ai nopții și ai cocteilurilor s-au risipit, adevărul neplăcut și-a scos căpșorul la vedere. Roboții lui Musk știu doar să meargă. În rest, au fost ghidați în timp real de niște operatori din culise. Așa mai merge. Povestea mi-a amintit de „jucătorul de șah al lui Maelzel”, poveste scrisă de E.A. Poe acum 200 de ani. În automatul care juca șah era ascuns un pitic. Probabil că în roboțeii Optimus nu a fost loc suficient. Așa că au folosit pitici în loc de creier. Sau pe creier, nu contează.