Într-o Românie ușor mai digitalizată, dar mult mai tîmpită la cap, doi tineri de vîrste apropiate domină spațiul public. Ambii vorbesc impecabil, ambii au crescut generații întregi odată cu ei, ambii au aflat devreme că popularitatea se cîștigă cu greu, poate fi o armă, dar e și mai instabilă decît leul. Sînt Selly și David Popovici. N-au pornit din același bazin, dar au ajuns, inevitabil, pe aceeași pistă.
Selly, ajuns la maturitatea precoce a unui antreprenor care știe să nu supere pe nimeni, vorbește rar despre politică și niciodată fără plasă de siguranță. E genul de lider care înțelege ambele părți chiar și cînd ele își dau cu scaunele în cap în văzul lumii. De cînd a început să-i crească pseudo-păr pe față, el practică un sport național dificil: mersul pe sîrmă. Nu e lipsă de curaj, e strategie pură. Știe că o opinie prea clară poate costa contracte, festivaluri, parteneriate și like-uri. Iar Selly e un foarte bun administrator de follower-i.
David Popovici, în schimb, a crescut într-un bazin unde, dacă nu dai din mîini și din picioare, te scufunzi. Ajuns o figură internațională prin muncă enormă și disciplină la care mulți adulți nu pot ajunge vreodată, și-a permis luxul rar al sincerității. Vorbește despre educație, despre efort, despre ce nu merge. N-o face cu patos revoluționar, ci cu calmul cuiva care știe că a cîștigat deja ce era mai greu: respectul. N-are nevoie să fie pe placul tuturor, pentru că publicul lui nu se evaporă la prima opinie fermă. A învățat devreme că influența reală nu vine din aplauze, ci din credibilitate.
Recent, după o investigație Rise Project care îl viza, Selly a postat un video în care a reacționat la cele scrise despre el. Clar formulat, articulat, fără burți. Dar a început spunînd că vrea să-și apere reputația. Iar acolo cred că tînărul milionar craiovean s-a aruncat cam tare, confundînd-o cu notorietatea. Din ce știu eu, mai ales din zona părinților de copii fani Selly, reputația lui nu e cea mai bună. În schimb, cea a lui David Popovici e impecabilă.
Să ne imaginăm, peste douăzeci de ani, o campanie electorală improbabilă, dar nu imposibilă. Selly vine cu un slogan elegant, testat pe focus-grupuri: „Viitorul, fără conflicte inutile“. David vine cu ceva mai simplu și mai periculos: „Hai să facem lucrurile corect“. Selly are echipă, grafică impecabilă, clipuri optimizate și glume neutre. David are tăceri lungi, priviri directe și un electorat care nu vrea să fie distrat, ci respectat.
Cine cîștigă? Depinde de România acelui moment. Dacă e o țară obosită, care vrea liniștea prostului, să nu fie deranjată prea tare, Selly cîștigă lejer, cu zîmbetul bine calibrat. Dacă e o Românie care s-a săturat de echilibru naiv, doar rostit, nu pus în practică, fără direcție, și vrea pe cineva care să spună „Asta e greșit“ fără să ceară scuze, atunci David Popovici iese din bazin și intră în istorie.
Ironia e că nici unul nu pare, de fapt, dornic de putere. Unul e prea ocupat să nu piardă nimic, celălalt prea ocupat să fie corect. I-am folosit ca exemplu deoarece mi se par reprezentativi, chiar și la vîrsta pe care o au, pentru România care continuă să aleagă, ca de obicei, între confort și curaj.