România riscă să fie exclusă din ONU, NATO şi INCOTERMS după ce în urma unui control inopinat, întreprins de inspectorii Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică, s-a constatat că ţara noastră a încălcat embargoul internaţional vînzînd aproximativ 3,5 kilograme de mărţişoare Iranului, majoritatea coşari şi potcoave dar şi un trifoi cu patru foi.
“Mă tem că ţara dumneavoastră chiar a facut-o de oaie de data asta”, a declarat Secretarul General al NATO, Anders Fogh Rasmussen. “Mă aşteptam la asta din partea unor ţări mai mici şi mai neexperimentate ca Bolivia, Somalia, Guyana Franceză, dar tocmai dumneavoastră, domnilor? Sînt şocat şi bulversat de vestea asta. Am avut încredere în voi!”.
Potrivit primelor informaţii, s-ar părea că mărţişoarele erau deghizate cu multă şiretenie în bare de uraniu şi plutoniu perfect justificabile, şi transportate în geanta unui cetăţean turc, care le ascunsese printre şosete şi tricouri murdare.
Contactat telefonic Ministerul Afacerilor Externe a ţinut să precizeze că e vorba despre o neînţelegere. “În nici un caz acelea nu erau mărţişoare, iar dacă ar fi fost mărţişoare nu erau destinate unei tarabe din Teheran. Cineva încearcă să ne discrediteze! Pun pariu că e Serbia. În plus, aţi văzut despre ce mărţişoare urîte şi scumpe e vorba? Ce, alea se pun ca mărţişoare?”.
