Din surse sigure, am aflat că, la o anumită oră după miezul nopții, un automobil negru oprește discret la una din ieșirile de serviciu ale Spitalului de arși. Din mașină, însoțit de fostul ministru al Sănătății, dl Bănicioiu, coboară un bătrînel mărunt, în palton și cu o căciulă brumărie pe cap, care intră în spital și, condus de unul din medicii de gardă, pătrunde în barocamera care a costat circa un milion de euro și unde bătrînelul stă aproximativ două ore. După acest interval, iese zîmbitor, întinerit parcă, și fără doi negi.
*
Pielea clasei politice a ajuns atît de groasă, încît a devenit imună la orice: la satiră, la dezvăluiri șocante, la dezastre, la ANI, la DIICOT, la DNA ș.a.m.d. În anii ‘90, marii corupți, marii bandiți mai tresăreau la cîte-o anchetă de ziar, la cîte-o emisiune TV unde erau, pe bune, incriminați; azi – ciuciu! Nimeni nu se mai teme de nimic. O lehamite generală a cuprins spațiul carpato-danubiano-pontic în care se mișcă doar interese subterane ale unor monștri underground, adică acoperiți. Spitalele mișună de bacterii, federațiile sportive mișună de impostori, închisorile au devenit laboratoare de creație eseistică, ghilimele din lucrările de doctorat au dispărut ca după o epidemie de copy-paste, iar băncile dau mereu de lucru negociatorilor care încearcă să-i convingă pe datornicii disperați să nu se arunce de pe blocuri. Bref, România e pe cale să ajungă o țară sub control judiciar, arestată la domiciliu, așteptînd o condamnare cu suspendare pe termen nelimitat.
În aceste condiții, a face satiră este totuna cu a te îndeletnici cu operațiunea prin care personajul biblic Onan a ajuns substantiv comun.
(va urma)