Guvernul României a anunţat astăzi că este de acord cu legalizarea căsătoriilor între minimum trei persoane de acelaşi sex. „Am reflectat foarte mult pe tema acestui subiect, ne-am consultat şi cu Biserica Ortodoxă şi am ajuns la concluzia că nu există nici o problemă în a legaliza căsătoriile între trei bărbaţi, doi bărbaţi şi jumătate, patru femei drăguţe sau trei bărbaţi bătrîni şi două femei de vîrstă mijlocie“, a declarat ministrul Familiei, Claudia Belodedici. „Problema de moralitate pe care o avem este legată de uniunile anormale între doi bărbaţi sau două femei, nu şi de restul variantelor.“
Ca urmare a noii legi, se estimează că peste optzeci de mii de triunghiuri amoroase mixte – de exemplu, un evreu, un ţigan şi un negru, sau un popă, un rabin şi un greco-catolic – îşi vor oficializa relaţiile, ducînd România pe primul loc în lume în ceea ce priveşte căsătoriile care încep exact ca un banc. „Este cea mai fericită zi din viaţa mea“, crede Marian, unul dintre potenţialii beneficiari. „Am visat întotdeauna să mă pot căsători! Tot ce trebuie să fac acum este să descopăr că sînt gay şi să găsesc alţi doi băieţi cu care să întemeiez o familie! E minunat.“
