Caţavencii

România merge înainte, fraților!

Ministrul Pâslaru e cel mai dezorientat om în scandalul Dumbrava. Și e dezorientat de mult, încă din 2016, de când era ministrul Muncii tehnocrat, nu liberal.

Foarte pe scurt, neînțelegerile din mintea lui Pâslaru au început astfel: știa despre activitatea lui Viorel Pașca încă din anul 2016, iar atunci, când ocupa funcția de ministru al Muncii în Guvernul Cioloș, a cerut „ca persoana în cauză să fie sprijinită pentru a intra în legalitate”.

Pentru ca tot atunci, în 2016, omul să constate altceva: „Soluția era licențierea activității și funcționarea într-un cadru legal clar, cu standarde, verificări și responsabilități asumate. Acest lucru a fost refuzat cu obstinație de persoana respectivă, pe motiv că activitatea era desfășurată ca persoană fizică”. Cu alte cuvinte: sprijiniți-l pe om, dar stați că omul nu vrea să fie sprijinit, atunci aia e, lăsăm totul așa. Așa cum? Așa, ciudat și românesc cum e. Un ministru care roagă statul să-l ajute pe un om să intre în legalitate cu activitatea sa, dar acel om nu vrea, așa că ministrul nu are ce să facă.

Peste alți 10 ani, același ministru se bălăcește în aceeași neînțelegere ca un porcușor de Guineea: „Nu spun că nu s-ar fi putut face mai mult pe zona publică – într-o măsură a fost totul băgat sub preș și lucrurile au mers înainte.” Ăsta e, într-un final, răspunsul ministrului: „România merge înainte, nu pierde vremea cu legalizări, cu proceduri, România are treabă, nu stă s-o frece aiurea”.

E chiar ridicol să spui că nici instituțiile, nici partidele nu vor înțelege mai nimic din acest scandal, dar mă gândesc la ce altă perversitate ne-ar putea oferi istoria peste 10 ani, când, să zicem, același ministru Pâslaru ne va povesti cum în 2026 a făcut și el ce s-a putut, dar că România, într-un final, a mers înainte.

Exit mobile version