Caţavencii

România nu va fi afectată de nimic, niciodată

Dragnea, Blaga, Gorghiu, Cioloș, Iohannis, Mugur Isărescu și Iohannis s-au întâlnit la Cotroceni după referendumul din Marea Britanie. Fiecare și-a spus părerea. S-au consemnat următoarele:

Dragnea: Când englezii o să se retragă din UE, putem să-i atacăm și să-i jefuim?

Blaga: Eu nu pot să zic despre Marea Britanie nimic, la noi în PDL Băsescu se pricepea la mări, eu eram cu uscatul mai mult.

Alina Gorghiu: Ponta chiar e nesimțit!

Mugur Isărescu a vorbit ultimul, îngrozindu-i pe toți cu cele spuse: România nu va fi afecatată de ieșirea Marii Britanii din UE.

 

O veste bună: UNPR dispare. Câțiva parlamentari au trecut la PSD, iar sediile și dosarele de înființare se pare că vor fi absorbite de PNL în scurt timp. Doctorii recomandă ca înainte de a înghiți UNPR să bagi niște basculante de lămâie.

 

Nicușor Constantinescu a fost condmnat la 6 ani de închisoare cu executare. El a zis că pentru atâta nici nu se dă jos din pat, mai ales că e vorba de un pat de spital și are perfuzii băgate în brațe. Mai mult ca sigur că Nicușor Constantinescu va face recurs, pentru că are acte de la medici în care aceștia au dat un diagnostic crunt: Pacientul N.C. nu are voie să facă pușcărie, pentru că nu îi place să stea la bulău ca un fraier.

Exit mobile version