Bugetul nostru de stat nu se construiește pe muncă, viziune, investiții sau reforme adevărate. Se construiește pe pachete. Unele mari și dureroase. Altele mici, dar la fel de dureroase. De exemplu, cel de țigări, alea pe care le fumez eu, s-a scumpit brusc cu un leu. La ultimele ajustări, prețul creștea cu cîte cincizeci de bani la cîteva luni. Să ne pedepsească treptat, cum ar veni.
Am mai protestat aici pe tema asta. Și mă revolt din nou fiindcă briliantul nea Ilie adună bani la buget pe spatele fumătorului tăcut, acel cetățean model care nu protestează, nu blochează drumuri, nu urlă la televizor. Ba mai mult, e alungat din baruri iarna, în frig, pe balcoanele înghețate ale corporațiilor. El nu cere decît o scrumieră. Și plătește. Pe banii lui, pe sănătatea lui.
Mi-am dat seama că fumătorul român e visul umed al oricărui ministru de Finanțe fără viziune și fără idei, adică standardul de specialist cu care am fost obișnuiți în mai toate guvernele. Fumătorul român e disciplinat și fiscalizat pînă la ultimul chiștoc. El doar scoate portofelul zilnic și alimentează bugetul de stat cu o religiozitate pe care nici la cei mai înfocați fani BOR nu o vezi. Țigara a devenit un instrument de politică fiscală mai eficient decît orice program economic. Nu știi de unde să mai scoți bani? Nu-i nimic. Mai pui 50 de bani pe pachet. N-ai chef să reformezi ANAF-ul? Mai bagi o acciză. Nu merge colectarea? Mai scumpești Marlboro-ul. Simplu și elegant, fără consultări publice. Noi nu facem greve, nu facem scandal. Tușim și plătim. Măgarii pe care ocîrmuitorii noștri pun desagii sînt fumătorul, bețivul și șoferul. Nu mai e nevoie de combaterea evaziunii, de tăierea risipei sau de reforme structurale. De ce să te lupți cu mafia și cu specialii de tot felul cînd poți taxa la nesfîrșit țigările, băutura și benzina?
Culmea ironiei e că noi, fumătorii, nici măcar nu ne dăm mari cu viciul nostru. Fumăm cu vinovăție, cu avertismente grafice, cu poze cu plămîni rablagiți și cu sentimentul că fiecare țigară finanțează incompetența din vîrf. Se pare că dependența e mai stabilă decît orice coaliție de guvernare. Așadar, dragi colegi de fumat, în România lui Bolojan țigara tinde să devină mai mult decît un moft. E un instrument de politică publică ce oferă periodic o gură de aer proaspăt bugetului țării.